Piesa – pentru care Briony concepuse afişele, programele şi biletele,
construise ghereta casieriei dintr-un paravan rabatabil, răstumat pe o parte,
şi căptuşise cutia pentru colectarea banilor cu hârtie creponată roşie – fusese
scrisă de ea într-o frenezie creatoare ce durase două zile, timp în care ratase
un mic dejun şi un prânz. Pregătirile fiind încheiate, nu mai avea altceva de
făcut decât să contemple versiunea finală şi să aştepte sosirea verişorilor din
îndepărtatul nord. Va avea numai o zi la dispoziţie pentru repetiţii, înainte de
venirea fratelui ei. Ici dătătoare de fiori, colo disperat de tristă, piesa depăna
o poveste de suflet, al cărei mesaj, expus într-un prolog rimat, era că iubirea
neconstruită pe o temelie de bun-simţ este sortită pieirii. Pasiunea nesăbuită
a eroinei, Arabella, pentru un conte străin depra-vat este pedepsită prin
ghinionul de a se îmbolnăvi de holeră tocmai când evadează impetuos, cu
alesul ei, într-un oraş de pe malul mării. Aban-donată de conte şi de aproape
toată lumea, ţintuită la pat într-o mansardă, Arabella îşi descoperă simţul
umorului. Fortuna îi mai acordă o şansă în persoana unui doctor scăpătat – de
fapt, un prinţ travestit, care s-a dedicat alinării suferinţei celor umili.
Tămăduită de el, Arabella alege de data asta cu înţelepciune şi este răsplătită
prin împăcarea cu famila, precum şi prin căsătoria cu prinţul medic, într-o „zi
vântoasă şi însorită de primăvară".
Doamna Tallis citi cele şapte pagini ale piesei Suferinţele Arabellei în
dormitor, în faţa oglinzii, cu braţul autoarei petrecut tot timpul pe după
umerii ei. Briony studie faţa mamei sale, înregis-trând orice umbră de emoţie
schimbătoare, iar Emily Tallis îi cânta în strună cu priviri alar-mate, chicote
vesele şi, la sfârşit, zărobete de recunoştinţă şi înţelepte aprobări din cap.