Erik și-a ridicat ochii la oglinda retrovizoare. Sofia ținea un deget lipit de geam, trasând mișcarea de staccato a unui fulg de zăpadă topindu-se și călătorind pe sticlă. Chiar și atunci când s-a uitat iar la drum, știa că Sofia îi simțise privirea, așa că s-a uitat din nou în oglindă și de data aceasta ochii lor s-au întâlnit. Doar pentru o secundă, apoi ea și-a întors fața înapoi spre geam, fixându-și privirea pe o veche fermă din lemn roșu și dependințele lăsate în urmă întro ceață înzăpezită. Fusese un joc odinioară, cu sora Sofiei. Îi arunca o privire lui Emilie, dar ea își întorcea ochii imediat. Oare și Sofia își amintea acum, în timp ce privea pinii grei de zăpadă și troienele înnegrite vuind? El știa că da. Navigația spunea că vor ajunge în șaisprezece minute. Aveau să umple portbagajul cu provizii și să se îndrepte spre cabană. Elise era hotărâtă să se așeze la masă și să mănânce împreună înainte de culcare. Haine confortabile. Lumânări. El aprinde focul. Puțină muzică. O cină plăcută în familie. Prima noapte în munți. Începutul a ceva nou. Drumul din Tromsø fusese destul de ușor. Două ore și jumătate, inclusiv o oprire pentru toaletă și gustare și traversarea de treizeci de minute cu feribotul Ullsfjord de la Breivikeidet la Svensby. Ningea intermitent de trei zile, iar plugurile modelau canioane de zăpadă curată de-a lungul drumurilor în timp ce oamenii dormeau. El rămăsese treaz ascultându-le, salutând întreruperea liniștii de moarte a nopții. Acum, singura zăpadă de pe drumuri era stârnită de vânt pe asfaltul negru în vârtejuri fantomatice înaintea farurilor. Ideea de a veni în Alpii Lyngen era pentru a scăpa de ultimele zece luni. Nu pentru a uita – cine ar putea uita? – ci pentru a simți altceva. Pentru a respira din nou. Și ei aveau nevoie de asta. Așa îi spusese Elise de nenumărate ori și fără îndoială că avea dreptate. De obicei avea dreptate. Angajatorul ei, Prietenii Pământului Norvegia, nici că putea fi mai înțelegător. O primiseră pe Elise înapoi la muncă și au orchestrat această mutare temporară, pentru a o ajuta să se întoarcă mai ușor la serviciu. Și nu cumva Erik însuși sugerase să închirieze o cabană departe de tot și de toți? ș ș ț Aer curat. Excursii de schi. Aurorele boreale. De mai multe ori văzuse ochii lui Elise ridicându-se spre oglindă. O văzuse uitându-se la locul gol de lângă Sofia pe bancheta din spate. — Cred că se întâmplă ceva astăzi, spune Elise, pătrunzând în gândurile lui. Intrau în oraș deja. — Nu m-am gândit niciodată că va fi atât de aglomerat, spune el, aplecându-se în față pe volan, căutând un loc de parcare. — Demonstrația. Elise se uită cu atenție la o mulțime de oameni la o sută de metri în față, adunați înaintea unei scene improvizate în piața orășelului. Karine mi-a spus despre ea, dar am uitat că este astăzi. — Cine este Karine?, întreabă el. — Karine Helgoland, răspunde Elise. Mi-a spus că ar trebui să vin la protest, dacă ajungem la timp. El știa că Elise discutase online cu această susținătoare locală sami și că fusese ținută la curent cu privire la compania minieră care cumpărase teren și o veche mină de cupru de pe aici. — Totuși, ai câteva zile libere înainte de a începe munca, nu-i așa?, întreabă el după ce parchează. Tonul lui sunase mai conflictual decât intenționa. Elise se întoarce spre el, încruntată. — Ți-am spus că vom avea o săptămână de vacanță înainte de a începe. El aruncă o privire la oglinda retrovizoare. Sofia se holba pe fereastră. Trebuia să coboare. Mașina era plină de tensiune. În cea mai mare parte era a lui. — Pot să fac niște cercetări serile, spune Elise. Poate să vorbesc cu câțiva oameni. Dar noi vom avea zilele la dispoziție. El nu a spus nimic, apoi s-a răsucit să îi trimită Sofiei un zâmbet, care se simțea străin pe fața lui. — Hai să luăm niște provizii. Niște ciocolată? Zâmbetul Sofiei a fost răspunsul ei, în timp ce își scotea căciula de lână din mormanul de bagaje. • — Rămâi aproape, îi spune Sofiei, în timp ce își croiește drum prin mulțime, cu brațele înfășurate în jurul sacoșei de cumpărături. — O văd, tati, spune Sofia, arătând cu degetul. — Ține pasul, Sofia, spune el, împingându-se spre partea din față a mulțimii. Un grup de bărbați și femei stăteau în picioare ținând pancarte: SPUNE NU LA NOVOTROITSK NICKEL și CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ARCTICA, NU RĂMÂNE ÎN ARCTICA. O pancartă i-a atras atenția lui Erik în mod special. Pe aceasta era o fotografie a unui păstor sami și a unui ren sub cuvintele NOI UNDE VOM PLECA ACUM? Protestatarii, unii îmbrăcați în albastru și roșu aprins al rochiei tradiționale sami s-au înghesuit în jurul unei femei, care stătea în fața unui microfon și se adresa mulțimii. Cuvintele ei erau clare, chiar și prin țiuitul și scârțâitul sistemului de sonorizare ieftin. Novotroitsk Nickel va redeschide vechea mină de cupru, spunea ea, și va distruge și mai mult din vechiul teren de pășunat al renilor. Lăcomia acestei corporații e încă „un atac asupra mediului arctic fragil”. Elise era chiar în mijlocul acestei acțiuni. Aceasta nu era cea mai mare dintre bătăliile pe care ea și Prietenii Pământului le duceau în numele lumii naturale și al nenumăratelor sale specii. Dar mai bine că Elise era aici decât la opt sute de kilometri depărtare, protestând împotriva transportului de combustibil nuclear folosit, din Golful Finlandei până în Siberia, cum a fost cazul la ultima ei slujbă. Mai bine ca ei să fie împreună. — Acolo, tati! Sofia arată din nou cu degetul în timp ce se strecoară printre niște adolescenți și îl ajunge din urmă. — O văd, mămică, spune el.

Acolo unde sangele Îngheață .PDF

Giles Kristian- cărți de citit online gratis .PDF