Trei felinare proiectau o lumină pâlpâitoare, mai mult decât suficientă ca să lumineze încăperea mică, având pereții și tavanul văruiți în alb, însă Seaine își ținea ochii ațintiți asupra ușii grele din lemn. Știa că era lipsit de logică și caraghios pentru o Conducătoare a frăției Ajah Albă. Firul de saidar pe care îl împletise în jurul tocului ușii îi aducea frânturi de zgomote înfundate de pași din labirintul de coridoare de afară, sunete înăbușite care se estompau aproape imediat ce le auzea. Era un simplu truc pe care îl învățase de la o prietenă din vremea îndepărtată când fusese novice, care o va avertiza cu mult timp înainte dacă cineva se apropia. Oricum, puține persoane coborau atât de jos, la cel de-al doilea subsol. Firul ei captase chițăitul îndepărtat al șobolanilor. Lumină! Cât timp trecuse de când nu mai existaseră șobolani în Tar Valon, în Turn? Oare erau Iscoadele Celui întunecat? Ea își umezi buzele, neliniștită. Logica nu își avea niciun rost. Adevărat. Totul era ilogic. Ei îi venea să râdă. Cu mare efort, ea se retrase tiptil din pragul isteriei. „Gândește-te la altceva în afară de șobolani. La altceva în afară de…” Un chițăit înăbușit se auzi în încăperea din spatele ei, care se transformă într-un scâncet înăbușit. Ea încercă să nu audă zgomotul. „Concentrează-te!” Într-un fel, ea și însoțitoarele ei fuseseră conduse în acea încăpere deoarece conducătoarele frățiilor Ajah păreau să se întâlnească în taină. Ea însăși o zărise pe Ferane Neheran șușotind într-un colț izolat al bibliotecii cu Jesse Bilal, care ocupa o poziție înaltă printre Surorile Brune, dacă nu cea mai înaltă. Ea credea că se afla în siguranță în ceea ce o privea pe Suana Dragand, din Ajah Galbenă. Așa credea. Dar de ce se retrăseseră Ferane și Suana într-un loc izolat din perimetrul Turnului, amândouă purtând mantii simple? Conducătoarele diferitelor frății Ajah își vorbeau în continuare deschis, deși pe un ton rece. Și celelalte văzuseră lucruri asemănătoare; nu dădură nume din frățiile Ajah de care aparțineau, firește, însă două dintre ele pomeniseră de Ferane. O enigmă îngrijorătoare. Turnul semăna cu o mlaștină clocotitoare zilele astea pentru că frățiile Ajah se dușmăneau. Totuși, conducătoarele se întâlneau pe la colțuri. Nimeni din afara unei frății Ajah nu știa sigur cine o conducea, dar ele se cunoșteau, pare-se. Ce puneau la cale? Ce? Păcat că nu o putea întreba direct pe Ferane, însă, chiar dacă aceasta ar fi acceptat întrebări de la altcineva, Seaine n-ar fi îndrăznit. Nu în acel moment. Oricât de mult s-ar fi concentrat, Seaine nu reușea să își fixeze întrebarea în minte. Știa că se zgâia la ușă și își făcea griji în privința enigmelor pe care nu reușea să le rezolve, deoarece evita să privească peste umăr. Spre sursa acelor scâncete și gemete înăbușite. Ca și când ar fi crezut că sunetele o constrângeau, ea își întoarse încet capul spre însoțitoarele ei. Respirația ei deveni din ce în ce mai rapidă cu fiecare mișcare a capului. Zăpada deasă cădea peste Tar Valon, de undeva de sus de tot, însă în încăpere părea să fie inexplicabil de cald. Ea se forța să vadă! Cu șalul cu ciucuri bruni odihnindu-i-se pe coate, Saerin stătea ferm în picioare, depărtate, pipăind mânerul pumnalului altaran curbat, ascuns în spate, la cingătoare. Furia mocnită îi întuneca tenul măsliniu suficient cât să îi scoată în evidență cicatricea de pe falcă, ce semăna cu o linie palidă. La prima vedere, Pevara părea mai calmă, deși cu o mână își prinsese strâns fustele cu broderii roșii, iar în cealaltă ținea cilindrul alb și neted al Sceptrului Legămintelor ca pe un baston lung de o jumătate de metru pe care era pregătită să îl folosească.