Despre începuturile istoriei lor, grecii vechi ºtiau cã sunt învãluite în tainã. Evocând în plinã epocã clasicã vremea dianintea rãzboiului troian, Thucydide, istoricul cel mai pãtrunzãtor al antichitãþii, observa cã „aºa-numita Elada nu aratã a fi locuitã statornic de mult timp; ci s-au întâmplat strãmutãri de noroade înainte de vreme, care-ºi pãrãseau cu uºurinþã pãmântul ºi se dãdeau în lãturi din faþa neamurilor ce veneau peste ele”1 . Intuiþia scriitorului atenian îºi gãseºte confirmare în truda învãþaþilor din zilele noastre, ale cãror cercetãri – lingvistice ºi arheologice – au dus la încheierea cã pãmântul Greciei a slujit din cele mai vechi timpuri ca loc de întâlnire a unor variate înrâuriri, putând fi socotit ca un „creuzet” în care s-au topit, amestecându-se, noroade ºi limbi, culturi materiale ºi datini religioase. Din acest punct de vedere, lãsând la o parte ipotezele supuse discuþiei ºi sintetizând rezultate acceptate azi de cei mai mulþi, se poate spune cã – pânã în mileniul I î.Hr., când începe tradiþia literarã – extremitatea sudicã a Peninsulei Balcanice a cunoscut trei importante stadii de vieþuire. Cel dintâi, ºi cel mai vechi, corespunde perioadei neolitice, de-a lungul cãreia din nordul Tessaliei pânã la limita de sud a Peloponesului a înflorit o civilizaþie unitarã, prelungitã vreme de milenii. Oamenii acestor timpuri trãiau în aºezãri statornice, neîntãrite; foloseau unelte de piatrã ºi os; cunoºteau cultivarea plantelor ºi creºterea animalelor. În legãturã cu obârºia lor, nu se pot face presupuneri întemeiate. Singurele resturi de culturã materialã aflate în cantitãþi apreciabile – fragmente ceramice ºi unele caracteristice figurine de lut – impun concluzia cã între aceastã civilizaþie ºi civilizaþiile contemporane din Creta ºi Ciclade n-au existat legãturi. Al doilea stadiu amintit corespunde perioadei zise „a bronzului”, ºi anume „bronzului timpuriu”, când lucrul metalelor prinde sã se rãspândeascã, dar e mãrginit pentru multã vreme la cupru. Ceea ce-l caracterizeazã e omogenitatea civilizaþiilor dezvoltate paralel în Grecia continentalã, în Creta ºi în insulele Mãrii Egee timp de o mie de ani, vreme în care elementele dominante ale populaþiilor din aceste arii aparþineau aceleiaºi familii de neamuri. Fãrã sã atingã o precizie deplinã, studiile antropologice întreprinse asupra scheletelor îndreptãþesc ipoteza cã ne gãsim înaintea unei ramuri a rasei convenþional numite „mediteraneanã”. Acolo unde civilizaþia de care vorbim s-a dezvoltat nestingheritã, ºi anume în Creta, ea oferã spectacolul unor admirabile realizãri, în cele mai variate domenii. Pornitã de la forme de viaþã câmpeneascã ºi de la o organizaþie întemeiatã pe ginþi, societatea care a dat naºtere acestei civilizaþii a ajuns sã cunoascã o fazã neguþãtoreascã ºi meºteºugãreascã, în cursul cãreia cretanii locuiau în târguri ºi oraºe ale cãror urme au fost scoase la ivealã în ultima jumãtate de veac.
TOP 10 Cărți