M-am trezit azi-dimineaţă cu un străin în pat. Hotărât lucru, capul blond de lângă mine nu era al soţului meu. Nu ştiam dacă să fiu şocată sau amuzată. Bine, mi-am zis, iată un fel neobişnuit de a inaugura un nou secol. Pe urmă, mi-am amintit de seara trecută şi aproape mi s-a făcut greaţă. M-am întrebat unde poate fi Richard în această casă uriaşă şi cum urma să ne refacem perechile. Toţi ceilalţi de aici — inclusiv bărbatul de lângă mine - erau mult mai experimentaţi decât mine în mecanica acestor lucruri. Deşi Richard făcea pe grozavul noaptea trecută, era la fel de nepriceput ca şi mine, însă mai dornic să încerce. Mult mai dornic. M-a pus pe gânduri. L-am înghiontit cu cotul pe bărbatul adormit, întâi mai uşurel, apoi mai tare, până când s-a trezit pufnind. — Şterge-o, i-am spus. Ceea ce a şi făcut, fără să scoată un sunet. Din fericire, n-a încercat să mă sărute. N-am să ştiu niciodată cum de i-am suportat barba azinoapte, probabil cu ajutorul acelui vin de Bordeaux. Obrajii îmi sunt roşii de la ţepii lui. Când a intrat Richard peste câteva minute, cu hainele în braţe, abia de-am putut să-1 privesc. Eram jenată, dar şi furioasă - furioasă pentru că trebuia să mă simt jenată în timp ce de la el nu trebuia să mă aştept să se simtă la fel.