Se spune că la cincizeci și trei de ani după eliberarea[1]

lui, s-a întors din
Norul de Aur, pentru a ridica încă o dată mănușa aruncată de Ceruri și a se
opune Ordinului Vieții și zeilor care dăduseră porunca. Adepții lui se rugaseră
pentru această întoarcere, deși asemenea rugăciuni erau un păcat.
Rugăciunea nu trebuie să-l tulbure pe cel ce a pășit în Nirvana[2]

, indiferent
de împrejurările plecării sale. Purtătorii robelor galbene[3] se rugaseră, oricum,
ca Manjusri[4]

, Cel al Săbiei, să revină printre ei. Se spune că Boddhisatva a

auzit...

Cel ale cărui dorinți au fost aduse sub ascultare,
care este slobod de rădăcină[5]
,
a cărui pășune este golătatea[6] -
fără de ghiers și liber -
neștiută-i este calea,
ca a păsării în slavă.
Dhammapada (93)

Adepții lui îl numiseră Mahasamatman și ziceau că este zeu. Oricum, el
prefera să lase deoparte Maha[7] ― și atman[8] și să-și spună Sam. Nu pretinse
nicicând a fi zeu. Dar după aceea, nu spuse nici că nu ar fi. Împrejurările fiind
cele știute, nici recunoașterea uneia, nici a alteia nu i-ar fi fost de vreun folos.
Tăcerea însă, da.
Așadar, misterul plutea în jurul lui.
Era în anotimpul ploilor...