‘Proastă mișcare, măi, Victore, ’ îi trecu lui Victor prin minte, iar ochii săi albaștri, tăioși, cercetară umbrele înconjurătoare. Neliniștea îi palpita în piept, și, fără să își dea seama, își frecă degetele între ele. Îi ardea buza după o țigară și încă rău de tot. Luase hotărârea să se lase de fumat, dar iată că voința îi era pusă la încercare din nou. Nu era ușor să te lași de fumat în profesia sa. Un presentiment neplăcut îl măcina de când acceptase întâlnirea cu așa numitul informator la Grădina Muzicală. Privirea îi alunecă peste dumbravă încă o dată. ‘Nu-i un loc prea inteligent pentru o întâlnire clandestină,’ mustăci el, privind în jur cu teamă. ‘În special, nu atât de aproape de miezul nopții și nu la Sarabandă,’ Victor își scutură capul, nemulțumit de lipsa sa de prevedere. ‘Ar fi trebuit să insist să ne vedem la Preludiu sau Minuete,’ își repetă el pentru a zecea oară pe ziua aceea. Impunătoare în lumina zilei, Sarabanda arăta sumbră în timpul nopții. Lumina lunii, anemică, abia penetrând norii denși și greoi, nu-i era de nici un ajutor. Meteorologul de serviciu anunțase ploaie din nou, dar Victor renunțase să se mai bazeze pe acuratețea buletinului meteo de ceva vreme. De trei zile, canalul meteo tot anunța furtuni cu fulgere și tunete, dar orașul încă nu văzuse o picătură de ploaie și nu auzise nici măcar un tunet. Călcând pe urmele celei mai fierbinți veri înregistrate vreodată, acel septembrie târziu era sufocant, iar lumea s-ar fi bucurat de ceva ploaie. Victor se sprijini de cel mai apropiat copac și își verifică buzunarul unde își ascunsese un recorder. Știa că sursei sale nu i-ar fi plăcut să afle că intenționa săi înregistreze povestirea, dar lui Victor nu-i păsa absolut deloc. În fond, plătea pentru informația oferită, iar dacă plătea, atunci înțelegea să beneficieze pe deplin de ea și să o folosească după cum dorea el. Neliniștit, stătea cu ochii în patru și urechile ciulite. Știa că din cauza nerăbdării sale de a rezolva cazul nu luase în calcul anumite măsuri de siguranță elementare. Acum, trebuia să compenseze cumva pentru lipsa sa de prevedere, dacă dorea să-și păstreze pielea intactă. ‘Doar o simplă greșeală, și gata te și găsești cu un pas mai aproape de mormânt. Ulciorul nu va merge mereu la apă, Victore,’ reflectă el. ‘Sunt mult prea bătrân să risc prostește. La naiba, sunt prea bătrân pentru toată aiureala asta,’se admonestă el, cu o clipă numai înainte de auzi un trosnet undeva în dreapta sa. Nici nu întoarse bine capul spre locul de unde venise zgomotul, că un braț puternic îi și înfipse un cuțit în spate. Victor gemu și căzu buștean la pământ. Victor era un bărbat zdravăn, înalt de peste 1,80 și cântărind în jur de 100 kg, iar căderea lui s-a simțit ca un mic cutremur în mica dumbravă. ‘Acum chiar sunt terminat,’ reflectă el când durerea îi invadă creierul și îi clocoti în piept și în abdomen. ‘Feliat exact ca un curcan de Ziua Recunoștinței,’ observă el cu amărăciune. Degetele i se strânseră în frunzele de pe pământ și când îi ajunse la urechi sunetul unor pași îndepărtându-se, gratitudinea îl invadă. Cel puțin, nu se grăbea nimeni să se asigure că a fost într-adevăr ucis, gândi el, apoi își pierdu cunoștința.