descarca-roy-baumeister-puterea-raului-pdf

Ne spunem cu stoicism că în orice rău există şi un bine. Dar creierul nostru nu funcţionează astfel. Minţile şi vieţile noastre sunt afectate de un dezechilibru fundamental, care în prezent devine tot mai clar pentru oamenii de ştiinţă: răul este mai puternic decât binele. Această forţă a răului primeşte diverse denumiri în literatura de specialitate: biasul* negativităţii, predominanţa negativităţii ori, simplu, efectul negativităţii. 

Oricum i-am spune, înseamnă tendinţa universală a evenimentelor şi a emoţiilor negative de a ne influenţa mai mult decât cele pozitive. Suntem devastaţi de o singură observaţie critică, dar ne lasă reci un potop de laude. Zărim singurul chip ostil din mulţime şi ne scapă toate figurile prietenoase. Efectul negativităţii sună deprimant - şi, nu de puţine ori, chiar este-, dar nu trebuie să fie sfârşitul poveştii. Răul este mai puternic, dar binele poate să triumfe dacă ştim ce forţă ne stă împotrivă. Recunoscând efectul negativităţii şi fiind mai tari decât reacţiile noastre înnăscute, putem să spargem tiparele distructive, să gândim mai eficient despre viitor şi să exploatăm beneficiile remarcabile ale acestei înclinaţii. 

Ghinionul, veştile rele şi sentimentele negative dau naştere unor stimulente puternice - de fapt, cele mai puternice - care ne determină să fim mai tari, mai inteligenţi şi mai cordiali. Răul poate primi utilizări cât se poate de bune, dar numai dacă partea raţională a creierului înţelege impactul său iraţional. Înfrângerea răului, mai ales într-o lume digitală care îi amplifică puterea, necesită înţelepciune şi efort. Efectul negativităţii este un principiu simplu cu consecinţe nu tocmai simple. 

Când nu suntem conştienţi de puterea cu care răul ne strâmbă judecata, luăm decizii groaznice. Înclinaţia noastră de a da întâietate răului explică lucruri mari şi mici: cum se angajează ţările în războaie dezastruoase, de ce se ceartă vecinii şi divorţează cuplurile, cum stagnează economia, de ce solicitanţii de joburi fac boacăne la interviuri, cum rămân elevii şi studenţii repetenţi, de ce antrenorii echipelor de fotbal [american] joacă prea des exagerat de defensiv. Efectul negativităţii distruge reputaţii şi duce unele companii spre faliment. Promovează tribalismul şi xenofobia. Răspândeşte spaime fictive, din pricina cărora americanii au rămas mai furioşi, iar zambienii mai flămânzi. Stârneşte panici morale atât printre liberali, cât şi printre conservatori. Otrăveşte politica şi duce la alegerea demagogilor.