Walter Henriksen stătea la masa din bucătărie și încerca în zadar să mănânce măcar o parte din micul dejun pe care i-l pregătise soția lui. Ouă cu bacon. Hering, salam și pâine proaspăt scoasă din cuptor. Un ceai de ierburi din grădina ei, grădină pe care ea voise să o aibă încă de când cumpăraseră casă, departe de centrul orașului Oslo, lângă provincia Østmarka. Tocmai ca să se poată dedica unor astfel de activități sănătoase. Să se plimbe prin pădure. Să aibă o grădină mică. Să culeagă fructe de pădure și ciuperci și, mai ales, să-i ofere mai multă libertate cățelușei. Era o femelă de cocker Spaniei, iar Walter Henriksen nu o suporta, dar își iubea soția, motiv pentru care fusese de acord cu toate acestea. Mușcă din pâine și hering și se împotrivi impulsului de a-l scuipa imediat. Luă o gură mare de suc de portocale și încercă, pe cât posibil, să zâmbească, chiar dacă se simțea de parcă cineva l-ar fi lovit cu un ciocan în cap. Cina de afaceri din seara trecută nu se sfârșise cum se așteptase el; nici de data aceasta nu reușise să nu bea. Pe fundal se auzea murmurul știrilor, în timp ce Walter încerca să deslușească expresia de pe chipul soției lui. Starea ei sufletească. Se întreba dacă ea rămăsese cumva trează după ce el se prăbușise dimineața devreme în pat. Nu mai știa exact când, dar ajunsese acasă târziu, mult prea târziu. Își amintea că își dăduse jos hainele, ca avusese vag impresia că ea dormea și că se gândise: „Doamne ajută”, după care picase inconștient pe salteaua mult prea tare pe care ea insistase să o cumpere, întrucât în ultima vreme avusese multe probleme cu spatele. Walter tuși puțin, se șterse la gură cu un șervețel și își trecu mâna peste burtă, mormăind, de parcă i-ar fi plăcut foarte mult micul dejun și voia să arate că nu mai putea mânca nimic. — Mă gândeam să o scot pe Lady la plimbare, murmură el, schițând ceva ce, spera el, să aducă măcar a zâmbet. — Ah, ce bine! răspunse soția lui, puțin surprinsă. Nu prea vorbeau despre asta, dar știa foarte bine că, de fapt, lui Walter nu îi plăcea cățelușa aceea, în vârstă de trei ani. — De data asta, ai putea să o duci puțin mai departe, nu doar să dai o tură