Titlu Copilul nascut joi

Autor Sandra Brown
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-sandra-brown-copilul-nascut-joi-pdf

— Ţi-ai pierdut minţile?
— Dar e o idee nemaipomenită.
— E o idee cât se poate de prostească. N-am mai făcut aşa ceva de
când eram mici.
— Şi întotdeauna a mers.
Allison Leamon îşi privi sora exasperată. Dacă n-ar fi fost expresia —
a lui Ann era visătoare — s-ar fi putut crede că Allison se uita la propria
imagine.
Ann stătea turceşte în mijlocul patului surorii sale. Allison îi întoarse
spatele şi începu să îşi scoată acele de păr din coc, scuturându-şi părul
bogat şi roşcat care îi căzu pe umeri în valuri groase identice cu ale
surorii ei.
— Bette Davis a jucat în vreo două filme rolul unor surori gemene care
făceau schimb de locuri, întotdeauna s-a întâmplat ceva îngrozitor.
— Acelea erau filme; asta-i realitate.
— Arta nu imită viaţa?
Ann oftă supărată.
— Haide, Allison. Vrei sau nu?
— Nu. În primul rând nu-mi vine să cred că vorbeşti serios în privinţa
acestei operaţii, spuse ea periindu-şi părul.
— N-am chef să trăiesc toată viaţa fără sâni.
— Dar nu poţi spune că n-avem, zise Allison privindu-se în oglindă.
— Dar nici nu suntem excesiv de înzestrate.
— Cine vrea să fie? Peste câţiva ani or să atârne şi atunci o să-ţi
doreşti să nu-i fi avut, spuse Allison şi, după ce puse peria pe măsuţa de
toaletă, se întoarse spre sora ei. Te rog să te mai gândeşti, Annie. Nu
face asta.
Ann începu să râdă.
— Întotdeauna eşti atât de prudentă şi de realistă. Nu-ţi trece niciodată
prin cap un gând frivol? Uită-te la tine acum, că ţi-ai lăsat părul liber. Arăţi
superb. Nu vrei să fii aşa?
— Nu sunt deloc superbă. Şi, nu, nu vreau neapărat să fiu. Nu
înfăţişarea contează.
Ann îşi duse mâna la inimă şi îşi ridică privirea spre tavan.
— Ştiu, spuse ea teatral, contează numai cum eşti în interior.
— Poţi să râzi de mine cât vrei, dar aşa simt. Prefer să fiu considerată
inteligentă decât o superbitate.
Ann se încruntă supărată. Sora ei era imposibilă. Lui Allison nu îi păsa
decât de laboratorul ei — de microscopul ei electronic, de arzătorul
Bunsen şi de microorganismele ei!
— Vrei să-mi faci acest serviciu sau nu?
— Nu. Nu vreau să mă bag în aşa ceva. De ce Davis nu trebuie să ştie
nimic?