Ramsey e făcut foc pe tine, Mackie. Comisionarul care se întîlnise cu celebrul autor de cronici sportive., chiar în faţa liftului, era gatagata să se împiedice. Se grăbise foarte tare să-l ajungă din urmă, străbătînd holul clădirii celui mai important ziar din oraş, Dallas Tribune. Dar Judd Mackie nu păru prea impresionat de ameninţare. I se mai întîmplase să fie în dizgraţia redactorului-şef. Se îndreptă direct spre automatul de cafea. Licoarea din aparat era atît de vîscoasă şi de neagră, încît Judd glumea adesea, spunînd că resturile erau folosite pentru a umple găurile din asfaltul de pe autostrada North Central. - M-ai auzit, Mackie? - Te-am auzit, Addison. Ai o monedă? în buzunarele pantalonilor lui - scumpi, însă niciodată călcaţi - nu găseai niciodată suficienţi bani. Toată lumea ştia că nu avea bani la el. Era absurd, însă acum cerea bani de la un tip a cărui vîrstă, dar şi salariu erau pe jumătate cît ale lui. - Ramsey mai are puţin şi dă în fiert, zise comisionarul în timp ce-i întindea idolului lui un pumn de monede. - Aşa e el de obicei. Mackie se uita cu atenţie la ceaşca pe cale de a se umple cu cafea. Singurele ei calităţi erau fierbinţeala şi culoarea închisă, opacă, la fel ca a ochelarilor de soare, pe care nu şi-i scosese încă de la ochi, cu toate că intrase în clădire cu mai mult de cinci minute în urmă. În timp ce sorbea din ceaşca de plastic, lentilele ochelarilor i se aburiră, amintindu-i astfel de prezenţa lor.