Myron,mă asculţi?Carl Herbold se uită furios la camaradul lui de puşcărie, clătină nerăbdător din cap şi bombăni: Idiotule,idiotule.Insensibil la insultă, Myron Hutts continuă să zâmbească absent. -Nu mai rânji,Myron,ai înţeles? Chestia la care mă refer este serioasă.Ţi-a intrat ceva în grămada aia de rumeguş pe care o porţi pe umeri? Ai auzit vreun cuvânt din ce-am spus până acum?Myron clefăi bucata de ciocolată muşcată din batonul pe care îl ţinea în mână. - Evident,Carl,te-am auzit.Doar mi-ai zis să ciulesc urechile. - Bine.Carl se mai relaxa puţin,deşi nu era convins că mintea lui Myron va reuşi să înregistreze măcar o parte din tot ce-i spusese.Myron nu era ceea ce se numeşte un cerebral.Poseda în schimb o forţă fizică deosebită şi era dornic să le facă altora pe plac; înapoierea lui mintală reprezenta însă un rise pentru planurile lui Carl,bine puse la punct.Un complice limitat precum Myron putea constitui un dezavantaj.Pe de altă parte însă,Carl avea nevoie de Myron Hutts. Îi trebuia un om fară scrupule,care să nu gândească,ci să facă ceea ce i se cerea, exact atunci când i se spunea,fară întrebări şi rezerve.Din acest punct de vedere Myron putea fi considerat alegerea perfectă.El prezenta un mare avantaj: îi lipsea conştiinţa.Conştiinţa este un „dialog intern”.Ce afirmaţie interesantă,nu? Carl o culesese dintr-un articol care apăruse într-o revistă,o memorase,apoi o scosese la lumină folosind-o în faţa comisiei care aproba eliberările condiţionate,când apăruse în faţa ei pentru a i se analiza comportamentul.Atunci se dezlănţuise într-o peroraţie care durase cinci minute,despre nenumăratele dialoguri interioare,privitoare la delictele lui trecute şi la dezastrul în care transformase nu numai viaţa proprie,ci şi vieţile altora.Aceste dialoguri îi relevaseră greşelile făcute şi-1 îndrumaseră spre tărâmul luminos al autodescoperirii şi responsabilităţii.Se dovedise plin de căinţă,dornic să-şi ceară scuze pentru tot ce făcuse.Membrii comisiei nu fuseseră impresionaţi de cuvintele lui bombastice.Consideraseră discursul lui un şir întreg de prostii,motiv pentru care îi respinseseră cererea de eliberare condiţionată. Dacă accepta conştiinţa ca un dialog intern,atunci,în mintea celui care avea conştiinţă trebuiau să existe idei abstracte şi concepte,pe care Myron,fiind prea prost,nu le putea înţelege.De fapt,pe Carl nu-1 interesa dacă Myron avea conştiinţă sau nu.Important era ca acesta să acţioneze sub impulsul momentului. Lucru pe care îl şi făcea.De aceea îl alesese Carl.Dacă evenimentele căpătau o turnură urâtă,Myron nu se va revolta împotriva lui din cauza scrupulelor. Apropo de lucrurile urâte,Myron era extrem de urât.Pielea îi era aproape complet depigmentată.În schimb,buzele mari erau nenatural de roşii.În contrast cu ele,irisurile îi erau decolorate.Pe deasupra,genele şi sprâncenele palide şi răzleţe îi făceau ochii să pară şi mai goi.Părul rar,aproape alb,dar aspru,îi strălucea pe cap ca nişte sârme încâlcite. În clipa aceea,când nugaua pe jumătate mestecată,din mijlocul batonului de ciocolată,i se prelingea pe marginile buzelor cărnoase,Myron era mai neatrăgător ca oricând.Când îşi scoase limba pentru a şterge saliva scursă din gură,Carl se uită în altă direcţie.Mulţi s-ar fi putut întreba de ce era prieten cu Myron,diferenţele dintre ei fiind izbitoare.Carl era înalt,brunet,arătos.Când avea chef,lucra cu halterele,iar la flotări nu renunţa niciodată,facându-le cu conştiinciozitate în celula lui,pentru a se păstra în formă.Zâmbetul lui era ucigător,şi amintea de cel a lui Warren Beatty.Cel puţin,aşa i se spusese.Din punctul lui de vedere,arăta mai bine decât Beatty,pe care îl considerase întotdeauna un fel de copil nedezvoltat.În schimb,Beatty avea o soţie foarte frumoasă.Da,doamna Beatty era,cu adevărat,o bucăţică pe cinste. În ce priveşte inteligenţa,Carl îi era net superior lui Myron Hutts.Cantitatea de materie cenuşie care îi lipsea lui Myron se regăsea la Carl.El era un excepţional creator de planuri.Ideile strălucite păreau că-i vin în minte uşor,de la sine.De asemenea,avea talentul de a prelua de la alţii câte o idee aruncată întâmplător,pe care o prelucra până când aceasta se transforma într-un plan magnific.