prolog 

Hartington House, vara anului 2004 Aproape se înserase când ajunse la căsuţă, ţinând strâns la piept o cutie de carton. Soarele coborâse spre apus, colorând în roz norii, care semănau acum cu nişte ghemotoace de vată de zahăr. Pe iarba deja umedă de rouă cădeau umbre lungi. Aerul mirosea dulceag, a sol fertil şi a flori. Libelule mititele pluteau suspendate în aerul calm şi umed, cu aripioarele sclipind în lumină. Căsuţa era simetrică, bizară, cu un acoperiş înalt ce copleşea pereţii de dedesubt. Se poate să fi fost cândva un hambar sau un şopron pentru cereale, aşa cum era plasată, în mijlocul unui câmp. Ţiglele erau maro şi acoperite de muşchi, hornul, înclinat un pic spre stânga. Vârful acoperişului era uşor deformat, de parcă obosise sub povara anilor. Uşa era năpădită de trandafiri, iar vopseaua începuse deja să se scorojească. Arăta trist de neglijată, uitată în fundul grădinii de pe malul râului, ascunsă într-o dumbrăvioară. 

Un porumbel dolofan poposi ca să înnopteze acolo, gângurind alene în jgheab, iar vreo două veveriţe urcară precipitat într-un castan şi se chirciră în scobitura unei crengi, ca s-o privească bănuitoare cu ochii lor negri. Ea rămase pe loc o clipă, contemplând unduirea molcomă a râului Hart, curgând la vale către mare. Îşi aminti cum pescuia cândva cu plase şi cum arunca beţigaşe în apă de pe micul pod de piatră. Nimic nu se schimbase. Vacile continuau să mugească pe pajiştea din aval, iar un tractor duduia în depărtare, undeva în susul drumeagului dindărătul gardului viu. Clipi prin negura nostalgiei şi băgă cheia în broască. Uşa se deschise cu un vaiet, de parcă ar fi protestat. Păşi în hol, sesizând imediat mireasma persistentă de flori de portocal. Când văzu camera de zi, ticsită cu fotografii, bibelouri şi cărţi, presupuse că cineva locuia acolo. Din câte ştia, agentul nu vânduse încă terenul care includea căsuţa. Era scoasă la vânzare de mai bine de zece luni deja.