Titlu Scrieri filozofice alese

Autor Seneca
Categorie De specialitate
Subcategorie Cărți de Filosofie

descarca-seneca-scrieri-filozofice-alese-pdf

Viaţa şi opera lui Lucius Annaeus Seneca sînt marcate în profunzime de efectele noului sistem politic instaurat la Roma după anul 31 şi îndeosebi după 27 f.e.n., ca şi de mutațiile care surveniseră în mentalitatea romanilor. Octavian August instaurase de fapt monarhia absolută, sub masca principatului, deşi conserva aparentele instituțiilor republicane, iar urmaşii săi s-au străduit să perfecționeze noul sistem politic. Monarhii dispun în acelaşi timp de imperium proconsulare maius, care le garanta controlul şi conducerea armatelor şi a tuturor teritoriilor exterioare Romei, de tribunicia potestas (puterea tribuniciană), ce le asigura inviolabilitatea sacră şi, în general, la Roma, în interiorul incintei ei sfinte, o influenţă asemănătoare celei chezăşuite de prima componentă a autorității lor, ca şi de calitatea de pontifex mаximus, cel mai important pontif şi şef al religiei romane. Monarhia absolută se întemeia pe calitatea de patron al tuturor romanilor, pe care o asuma şeful statului. Totodată, el era imperator, primul general al Romei, căci noul sistem politic se baza pe armată. Monarhul nu mai era rex (rege), ci împărat, princeps (principe), prim cetățean şi senator, caesar (cezar), ca urmaş presupus al lui Caius lulius Caesar. Romanii nu se mai simțeau legaţi de ciuitas, oraşul-stat, care fusese cindva Roma, Subzistă totuşi vestigii importante ale vechiului context valoric, ale codului socio-cultural……

Listată pe: 16 ianuarie 2026