Te trezeşti cu răspunsul la întrebarea pe care o pune toată lumea. Răspunsul este „Da” şi răspunsul este „Cam aşa, doar că mai rău”. Nu vei afla niciodată mai mult de atât. Aşa că te poţi culca la loc. Când te-ai născut, inima ta nu bătea, aşa că ai fost ţinut în viaţă cu ajutorul unui incubator. Şi, chiar ca fetus abia ieşit din lichidul amniotic, tu ştiai deja ce descoperise Buddha când stătuse sub pomi – şi anume că este mai bine să nu te naşti din nou, să nu te deranjezi vreodată s-o faci. Ar fi trebuit să-ţi urmezi instinctul şi s-o mierleşti în cutia aia în care ai fost pus de cum te-ai născut. Doar că n-ai făcut-o. Aşa că ai abandonat toate jocurile şi sporturile pe care te-au obligat să le practici. Două săptămâni de şah, o lună în Cub Scouts1, trei minute de rugby. Ai terminat şcoala nutrind o aversiune adâncă faţă de echipe şi jocuri – şi faţă de cretinii care le preţuiesc. Ai abandonat lecţiile de pictură, şcoala de agenţi de asigurări şi toate masteratele, toate acestea fiind nişte jocuri pe care nu te-a putut nimeni convinge să le joci. I-ai părăsit pe toţi oamenii care te-au văzut vreodată în pielea goală. Ai abandonat toate cauzele pentru care ai luptat de-a lungul vieţii şi ai făcut o grămadă de lucruri pe care n-ai îndrăzni să le povesteşti nimănui. Dacă ai avea o carte de vizită, iată ce ar scrie pe ea: MAALI ALMEIDA Fotograf. Cartofor. Otreapă. Dacă ai avea o piatră de mormânt, pe ea ar sta scris: MAALINDA ALBERT KABALANA 1955-1990 Doar că nu ai nici una, nici alta. Iar la masa asta ai rămas fără jetoane. Şi cunoşti ceea ce alţii nu cunosc. Cunoşti răspunsurile la următoarele întrebări: „Există viaţă după moarte?”, „Cum e?