Discuția s-a purtat la cină în octombrie 1837. Foarte probabil că se înserase și că felinarele cu gaz fuseseră aprinse pe străzile din centrul Berlinului. Din acea seară au supraviețuit doar frânturi de amintiri. Nu s-a notat nimic şi nu a urmat nicio corespondență știinţifică. Ceea ce rămâne este povestea a doi prieteni - colegi de laborator - discutând despre experimentele lor la o cină destinsă și schimbul unei idei cruciale. Unul din cei doi meseni, Matthias Schleiden, era botanist. Era desfigurat de o cicatrice proeminentă pe frunte, stigmatul de neşters al unei încercări anterioare de suicid. Celălalt, Theodor Schwann, zoolog, avea perciuni alungiți până la maxilarul inferior. Amândoi lucrau sub conducerea lui Johannes Müller, eminentul fiziolog de la Universitatea din Berlin.2 Schleiden, avocat devenit botanist, studiase structura şi dezvoltarea țesuturilor vegetale. Multă vreme „strânsese fânul" de pe câmp (Heusammelei)3, după cum spunea el, și colecționase sute de specimene din regnul vegetal: lalele, laur, molid, ierburi, orhidee, salvie, Linanthus, mazăre și zeci de soiuri de crini. Colecția lui era prețuită de botanişti.4 În acea seară, Schwann și Schleiden discutau despre fitogeneză - originea şi dezvoltarea plantelor. Şi iată ce i-a spus Schleiden lui Schwann: examinând toate specimenele sale vegetale descoperise o „unitate" prezentă în construcţia și organizarea lor. În timpul dezvoltării țesuturilor plantei - frunze, rădăcini, cotiledoane - o structură subcelulară, numită nucleu, a devenit accentuat vizibilă. (Schleiden nu cunoștea funcția nucleului, însă i-a recunoscut forma distinctivă.) Dar, poate şi mai surprinzător, exista o profundă uniformitate în construcția țesuturilor. Fiecare parte a plantei era construită ca de mâna unui meşter bun la toate, din unități autonome, independente - celule. „Fiecare celulă duce o viață dublă", avea să scrie Schleiden un an mai târziu, ,una pe deplin independentă, ce aparţine doar propriei dezvoltări; și una secundară, în măsura în care a devenit parte dintr-o plantă".s O viață înăuntrul altei vieți. O entitate independentă - o unitate - care e o parte dintr-un întreg. 

Un element constitutiv viu înglobat în cea mai cuprinzătoarea fiinţă vie. Schwann a ciulit urechile. Și el remarcase importanța nucleului, dar în celulele unui animal în curs de dezvoltare, un mormoloc. Și el observase uniformitatea din construcția microscopică a țesuturilor animale. „Unitatea" pe care o remarcase Schleiden în celulele plantelor era, poate, una mai profundă, care se regăsea în toate formele de viaţă. O idee abia înfiripată, însă radicală - care avea să zguduie istoria biologiei și a medicinei - începea să-i încolțească în minte. Poate chiar în acea seară sau curând după aceea l-a invitat pe Schleiden (ori, tot ce se poate, l-a dus cu de-a sila) în laboratorul din amfiteatrul de anatomie, unde Schwann îşi păstra specimenele sale. Schleiden a privit la microscop. Structura microscopică a animalului în curs de dezvoltare, din care nu lipsea nucleul foarte clar vizibil, după cum a observat Schleiden, părea aproape identică cu cea dintr-o plantă.6 Animale şi plante - aparent atât de diferite pe cât puteau fi nişte organisme vii și totuși, după cum remarcaseră atât Schwann, cât și Schleiden, asemănarea dintre țesuturile lor privite la microscop era stranie. Intuiția lui Schwann fusese corectă. În acea seară de la Berlin, avea să își amintească el mai târziu, cei doi prieteni căzuseră de acord asupra unui adevăr ştiințific universal și esențial: atât animalele, cât și plantele, aveau un „mijloc comun de formare prin intermediul celulelor".7