Cu sora mea Edith... împărtăşeam acelaşi tată: Louis Gassion. Nu era un om rău..Un şmecher plin de temperament care se pricepea să facă copii şi încă mulți. El n-a putut niciodată să ştie ciți avea. E drept că nici reproducătoarele lui nu erau totdeauna prea sigure de identitatea tatălui. Unii copii treceau drept ai lui fără să fie, iar despre alţii, habar n-avea. Dintre cei cunoscuți, putuse număra peste nouăsprezece, dar încearcă să te descurci ! Asta se petrecea într-o lume în care nici înainte de a face un copil şi nici după aceea nu recurgeai la slujbaşii primăriei. Eu mai aveam şi un alt fel de tată, cel din actele de stare civilă: Jean-Baptiste Berteaut, care deşi n-a fost autorul zilelor mele, mi-a dat însă numele lui. Mama, măritată la cincisprezece ani, divorțată la şaisprezece, avea deja trei fete de origini nedeterminate. În vremea aceea, ea trăia singură în acelaşi hotel în care locuia şi papa Gassion, în Cité Falguière. El era mobilizat. Am fost aşadar concepută în timpul unei fericite permisii, în anul 1917. N-a fost pentru ei vorba de o întîlnire întimplătoare; se plăceau de multă vreme şi şi-o dovedeau atunci cînd se întilneau. Ceea ce n-a împiedicat-o pe mama mea - bărbaţii deveniseră rari - odată ce tata s-a întors pe front, să agațe din zbor un puşti de optsprezece ani, Jean-Baptiste Berteaut, venit de-a dreptul din oraşul Autun şi care n-a stat pe gînduri să-şi ia în cîrcă o femeie de douăzeci de ani cu trei fetiţe şi în plus cu una în sertar : eu. Şi în ziua cînd împlinea douăzeci de ani, bravul Jean-Baptiste pleca la regiment, avînd cinci suflete în grija lui. Nu ajunsesem încă la virsta rațiunii şi număram nouă copii în casă, şi nu toți ai lui papa Berteaut, cum îi spuneam noi. Oricît de curios ar fi putut să pară, mama şi el se adorau. Ceea ce n-o împiedica s-o ia din cînd în cînd razna, cu punga doldora, şi să se întoarcă acasă cu ea goală, dar în' schimb cu alt maimutoi în burtă.