Toată lumea ştie că sunt perfectă. Duc o viaţă perfectă. Am haine perfecte. Până şi familia mea e perfectă. Şi deşi asta e o minciună sfruntată, m-am dat peste cap ca să păstrez aparenţele că am tot cemi doresc pe lume. Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, toată imaginea mea perfectă s-ar duce de râpă. Stau în faţa oglinzii din baie şi, în timp ce muzica se revarsă din difuzoare, şterg a treia linie strâmbă pe care am trasat-o sub ochi. Mâinile îmi tremură, fir-ar să fie. Începutul ultimului an de liceu şi revederea prietenului meu de care am stat despărţită o vară n-ar trebui să mă streseze aşa de tare, dar totul mi-a mers prost de când m-am sculat din pat. Mai întâi, ondulatorul de păr a început să scoată fum, după care a murit. Pe urmă mi-a căzut nasturele de la bluza preferată. Acum, creionul dermatograf pare să aibă propria sa voinţă. Dacă ar fi după mine, aş fi rămas în patul meu confortabil, mâncând fursecuri calde cu fulgi de ciocolată, cât e ziua de lungă. — Brit, coboară odată. Strigătul mamei se aude slab dinspre vestibul. Primul meu impuls este să mă fac că n-aud, dar asta nu rezolvă niciodată lucrurile, mă aleg doar cu discuţii în contradictoriu, dureri de cap şi cu şi mai multe urlete — Vin acu', strig, sperând că de data asta o să trasez linia dreaptă cu dermatograful şi-o să termin cu machiatul. Într-un final, reuşesc şi arunc creionul pe policioară, mă verific şi răsverific în oglindă, închid combina şi mă grăbesc să cobor. Mama stă la picioarele scării noastre monumentale, cercetându-mi ţinuta. Îmi îndrept spinarea. Da, ştiu, am optsprezece ani şi n-ar trebui să-mi pese de ce crede mama. Numai că voi nu ştiţi cum e să trăieşti în familia Ellis. Mama suferă de anxietate. Nu de genul ăla care se tratează uşor cu pilule mici şi albastre. Iar când mama e stresată, toată lumea din casă are de suferit. Cred că din cauza asta tata pleacă la muncă înainte ca ea să se trezească dimineaţa, ca să nu fie nevoit să dea ochii cu — ei bine — ea. — Pantalonii sunt oribili, dar cureaua îmi place la nebunie, spune mama, arătând cu degetul spre fiecare obiect în parte. Iar zgomotul ăla pe care tu-l numeşti muzică mi-a dat dureri de cap. Slavă Domnului că ai închis aparatul. — Bună dimineaţa şi ţie, mamă, îi zic, după care cobor scările şi îi dau un pupic pe obraz. Cu cât mă apropii mai mult de ea, cu atât mirosul puternic al parfumului cu care s-a dat îmi înţeapă mai tare nările. Arată deja de milioane în rochia de tenis Blue Label de la Ralph Lauren. Nimeni n-ar avea motive s-o critice pentru felul cum se îmbracă, asta e sigur. — Ţi-am cumpărat brioşele tale preferate pentru prima zi de şcoală, mă anunţă mama, dând la iveală o pungă ţinută până atunci la spate. — Nu, mersi, o refuz, uitându-mă în jur după sora mea. Unde-i Shelley? — În bucătărie. — A venit noua îngrijitoare? — O cheamă Baghda şi nu, n-a venit încă. Trebuie să sosească peste o oră. — I-ai spus că lâna îi irită pielea? Şi că a căpătat obiceiul să tragă de păr? Shelley ne-a dat întotdeauna de înţeles prin gesturi că nu suportă cum se simte lâna pe piele. Trasul de păr este însă un obicei nou, care a provocat deja câteva dezastre. Şi dezastrele din casa noastră sunt la fel de simpatice ca un accident de maşină, aşa că e crucial să le eviţi. — Da. Şi da. În dimineaţa asta i-am împuiat capul surorii tale, Brittany. Am avertizat-o că dacă nu se poartă cum trebuie, vom pierde încă o îngrijitoare.