Septembrie...
Tamatave, Madacascar
- Cinci mii de ducaţi... prietene, scrâşni englezul cu dinţi stricaţi, în
timp ce se lupta să ridice marginea groasă cu franjuri aurii a unui frumos
covor roşu; şi este... al înălţimii tale ?
- Recompensa unui rege blestemat! - si Danton Cristobal privi
critic , în timp ce mâna dreaptă alunecă spre mânerul încrustat cu rubine
al hangerului prins în şold.
Vânzătorul de covoare , costeliv , lăsă brusc să cadă tapiţeria care ,
atingând pământul , ridică un nor de praf. Văzând gestul lui Danton
omul se făcu mic şi se retrase în dugheana lui, lovind cu spatele o
grămadă de lucruri furate.
- E - este co-covor demn de un rege. Danton , nu eşti tu chiar regele
Spaniei... dar eşti regele piraţilor.
- Este un titlu ruşinos pe care mi l-au dat vasele regale care au
invadat oceanul. Arăt eu ca un ucigaş, Henry ? întrebă scuturându-şi
pletele si încruntându-se. Faţa îi deveni sălbatică.
Danton făcu intenţionat un pas , ieşind din umbra dughenei. Lumina
soarelui puternic se revărsă asupra lui şi simţi cum i se încălzesc urechile
şi cruciuliţa de aur prinsă la ureche. Cele două pistoale, măneml
pumnalului şi lama curbată prinsă în centură străluciră în lumina albă.
- Nu , Danton , bolborosi Henry. Mustaţa subţire i se contractă. Arăţi
a nobil , adică ceea ce eşti. Rafinat şi elegant şi binevoitor. Extraordinar
de binevoitor. Cu adevărat generos...
- Ragi ca un măgar , Henry. Taci.
Henry îşi înghiţi şirul de laude pe care le-ar mai fi rostit, iar fata suptă
i se albi.
Danton îngenunche şi mângâie covorul superb îngropându-şi degetele
în mormanul de mătase roşie. Ura îi încolăci muşchii strecurându-i-se în.
oase. Venele mâinii se contractară.
Privind la preţiosul obiect, ochii îi fiiră atraşi de centrul tapiseriei şi