Prima dată când l-am întâlnit pe Stephen Hawking m-a uimit cât era de puternic şi de vulnerabil în acelaşi timp. Îmi era bine cunoscută acea combinație dintre privirea hotărâtă şi un corp imobil, fiindcă îl studiasem deja - de curând primisem rolul lui Stephen în The Theory of Everything şi mi-am petrecut câteva luni studiindu-i munca şi dizabilitatea, străduindu-mă să înțeleg cum mi-aş putea folosi corpul pentru a descrie transformările pe care le aduce în timp boala neuronului motor. Cu toate astea, când am ajuns să-l întâlnesc pe Stephen, legenda, savantul cu un talent absolut fenomenal, care comunica printr-o voce computerizată şi cu ajutorul sprâncenelor grozav de expresive, am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare. De obicei, devin nervos în momentele de tăcere şi vorbesc prea mult, dar Stephen înțelegea perfect tăcerea şi sentimentul pe care îl ai atunci când eşti analizat din cap până-n picioare. Emoționat, am preferat să-i vorbesc despre faptul că zilele noastre de naştere sunt apropiate, deci suntem aceeaşi zodie. După câteva minute, Stephen mi-a răspuns: „Eu sunt astronom. Nu astrolog". De asemenea, a insistat să îi spun Stephen şi să nu mă mai adresez cu „domnule profesor". Am fost avertizat...

Să joc rolul lui Stephen a fost o şansă extraordinară. Rolul m-a atras datorită dualității lui: succesul lui Stephen în munca depusă în folosul ştiinței şi lupta dusă împotriva bolii neuronului motor de când avea douăzeci de ani. Povestea lui unică, complexă şi bogată este legată de supraviețuire, viața de familie, rezultatele academice extraordinare şi sfidarea tuturor obstacolelor. Ne doream să îl înfățişăm nu doar ca pe o sursă de inspirație, ci, de asemenea, să dezvăluim reziliența şi curajul prezente de-a lungul întregii lui vieți, dovedite atât de Stephen, cât şi de cei ce l-au iubit. Dar a fost la fel de important să arătăm încă o latură a lui Stephen, aceea de showman. Am avut în minte trei imagini pe care le-am folosit ca repere. Prima este imaginea lui Einstein cu limba scoasă, pentru că regăsesc şi la Hawking acelaşi spirit jucăuş. Cea de-a doua este a jokerului păpuşar dintr-un pachet de cărți, fiindcă Stephen părea să țină toată lumea la degetul mic. În sfârşit, cea de-a treia a fost imaginea lui James Dean. Din ea am câştigat strălucirea şi simțul umorului.