Iubiri dureroase. Cum sa te vindeci de o relatie toxica pdf gratis

„Ce mai înseamnă viaţa, în lipsa iubirii?" se întreabă Don Quijote. Nu încape îndoială că dragostea este dezirabilă. Şi că ea trebuie cultivată oriunde poate exista. De asemenea, nu încape îndoială că ea ne face mai plini de viaţă şi mai fericiţi. Că ne dezvoltă, ne înfrumuseţează, ne răsplăteşte şi ne permite să escaladăm munţi. Dar cum se face că exact ea, cea mai dezirabilă dintre sentimente, poate să ne provoace şi suferinţă? Cum poate ea să ne transforme viaţa într-un infern, preschimbându-ne în creaturi obsedate, fetişiste sau dezlănţuite, geloase, vampe sau prostuţe, cu toate că, până să o experimentăm, ne socoteam ca fiind cele mai raţionale fiinţe din lume? Cine s-ar fi gândit, înainte ca dragostea să se cuibărească în sufletele noastre, că ne-am putea „ pierde minţile" în felul acesta, devenind practic de nerecunoscut? Cine ar fi crezut că suntem în stare să ascultăm melodii de doi bani, aşteptând cu sufletul la gură să auzim telefonul sunând sau un mesaj în mesageria vocală, ca nişte adolescenţi îndrăgostiţi? Că ne-am putea refugia în interiorul maşinii, aşteptând „apariţia" celui iubit? 

Ori că am fi dispuşi să parcurgem kilometri întregi numai ca să aruncăm o privire la şuviţele acelea roşcate, care ne provoacă, deopotrivă, ameţeli şi insomnii? Cum se explică faptul că sentimentul cel mai înălţător dintre toate poate să ne schimbe în bărbaţi şi femei de-a dreptul admirabili: iubirea este cea care ne determină să devenim participanţi la maratoane, cititori avizi, silfide, campioni în ale ordinii ori punctualităţii, maeştri, pictori talentaţi, întruchipări ale eleganţei, poeţi, profesionişti de cel mai înalt nivel. Cum se face că iubirea ne transformă în persoane atât de remarcabile şi, în acelaşi timp, demne de milă? Ce este această pasiune care ne împiedică să trăim şi să fim noi înşine: un fel de boală? O traumă din copilărie, ce reiese la suprafaţă în cursul evoluţiei noastre şi ne dă peste cap? Sau o trăire omenească, mult prea omenească, o emoţie banală, din pricina căreia avem impresia că suntem primii care suferă în acest fel şi atât de mult.