Prolog 

Noi, oamenii, suntem dependenți unii de alții, încă de la naștere. Bebelușul depinde de părinții lui, firește, e lesne de înțeles, de ei depinde supraviețuirea lui. Dacă privim lucrurile mai îndeaproape, ne dăm seama că și părinții depind de pruncul lor: nu pentru a supraviețui fizic, dar existența lui dă un sens vieții lor. Atunci când un copil moare sau le este luat, părinții trăiesc cea mai cumplită dramă care poate afecta o ființă omenească, sunt disperați. Toți oamenii depind, așadar, unii de alții. Montesquieu invoca „animalul social“ din noi, dar, pe cât suntem de sociabili, pe atât suntem de fragili, cel puțin din punct de vedere biologic: nu avem gheare, nu avem cioc, nu avem carapace și nici coarne, avem puțini mușchi, nu suntem prea puternici, spre deosebire de marii prădători… Dacă am reușit să supraviețuim și să prosperăm (cam prea mult, după părerea unora!) ca specie printre celelalte, acest lucru nu se datorează forței noastre fizice, ci faptului că ne-am dezvoltat aptitudinea de a ne baza pe ceilalți. Din negura vremurilor, grupurile de oameni își datorează supraviețuirea solidarității și întrajutorării, legăturilor de reciprocitate și interdependență create între membrii lor adulți, dar și între generații: copiii depind de adulți, dar viitorul acestora din urmă depinde și de cei dintâi, care la un moment dat îi vor ajuta și îi vor proteja; persoanele vârstnice trebuie să fie protejate de cei mai tineri, dar continuă să fie de folos în felurite chipuri, căci ei reprezintă rezerva de memorie și de experiență a grupului. 

Altfel spus, cu cât legăturile de interdependență sunt mai strânse în cadrul unei comunități umane, cu atât aceasta este mai bogată și mai capabilă să se dezvolte și să dureze în timp. Și cu atât membrii săi sunt mai capabili să fie mai fericiți și mai mulțumiți. Dacă așa stau lucrurile, de ce neglijăm interdependența? Ba chiar, uneori ne temem de ea? Căci o confundăm cu dependență unilaterală (o persoană care nu poate face nimic fără o alta care face totul pentru ea), tocmai acum când domină idealurile de autonomie și autodeterminare (ca să nu mai vorbim de egoism și narcisism…). Încercarea încrâncenată a omului actual de a dobândi libertatea individuală („să nu cumva să depinzi de cineva“) se materializează tot mai frecvent într-un sentiment de singurătate, fragilitate, vulnerabilitate. Și astfel, de teama de a nu deveni fragili prin dependența de cineva, ne aruncăm în brațele unei fragilități și mai profunde, cea a singurătății. Există, însă, o soluție: să acceptăm cu brațele deschise interdependența! Să ne bucurăm de ea conștienți că ne oferă mulțumire și ne îmbogățește, ne ajută să fim mai puternici și mai inteligenți. Așa cum spune un vechi proverb african: „Singur mergi mai repede, dar împreună ajungem mai departe“. Și ne bucurăm cu toții! Iată ce-și dorește să vă arate această carte…