Titlu Noua Si Scurta Viata a Lui Bree Tanner

Autor Stephenie Meyer
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-stephenie-meyer-noua-si-scurta-viata-a-lui-bree-tanner-pdf

Nu exist doi scriitori care s abordeze lucrurile ă ă în acelaşi fel. Toţi suntem inspiraţi şi motivaţi în moduri diferite; avem propriile motive pentru care unele personaje rămân în prim-plan, în timp ce altele dispar într-un teanc de manuscrise neglijate. Eu personal nu am reuşit niciodată să îmi dau seama de ce unele dintre personajele mele îşi iau viaţa în mâini, dar sunt întotdeauna fericită când o fac. Acele personaje sunt cel mai uşor de pus pe hârtie, astfel că poveştile lor sunt de obicei cele duse la bun sfârşit. Bree e unul dintre acele personaje şi ea este motivul principal pentru care această poveste e acum în mâinile voastre, şi nu pierdută în labirintul de fişiere uitate din calculatorul meu. (Celelalte două motive se numesc Diego şi Fred.) Am început să mă gândesc la Bree în timp ce corectam Eclipsa. În timp ce corectam, nu în timp ce o scriam — atunci când scriam prima variantă a Eclipsei, eram complet absorbită să scriu la persoana întâi; orice Bella nu putea vedea, auzi, simţi, gusta sau atinge era irelevant. Povestea aceea era doar din experienţa ei. Următorul pas în procesul de corectare a fost să mă desprind de Bella şi să văd cum decurge povestea. Editoarea mea, Rebecca Davis, a fost un factor important al acestui proces, şi ea a avut multe întrebări pentru mine despre lucrurile pe care Bella nu le ştia şi despre cum am putea să facem acea parte a poveştii mai clară. Pentru că Bree este singurul vampir nou-născut pe care Bella îl vede, m-am gândit la perspectiva lui Bree atunci când am luat în calcul că aş putea scrie despre ce se petrece în spatele scenei. Am început să mă gândesc la viaţa ascunsă a nounăscuţilor şi la vânatul în stilul tradiţional al vampirilor. Mi-am imaginat lumea aşa cum o înţelege Bree. Şi a fost uşor să fac asta. De la început, Bree a fost foarte clară ca personaj şi unii dintre prietenii ei au prins şi ei viaţă fără efort. De obicei, aşa fac eu: încerc să scriu un rezumat cu ce se întâmplă...