Pe înserat, trenul care gonea dinspre nord transportând cărbuni a tras zdruncinându-se tot în vechea gară de mărfuri. În somnul său închipuit, Cinci-Dragoni i-a simțit trepidația și reculul. Un zăngănit uriaș. Au urmat zgomotele slobozite de cărbunii care se surpau sub el. S-a cățărat în picioare, iar luminile incandescente ale peronului iau înțepat ochii de nu și-i mai putea deschide. Primprejurul liniilor, nenumărați oameni alergau încoace și-ncolo. Aburii și amurgul se topeau laolaltă, iar priveliștile din gară păreau cu totul indistincte, unele în nemișcare, altele-n plutire. Acum trebuia să se dea jos. Și-a apucat așternutul făcut sul, a scuturat pulberea de cărbune și praful de pe el, l-a aruncat cu grijă pe terasament, iar după aceea s-a îndoit de șale și a sărit din tren. I s-a părut că trupul îi e mlădios și lipsit de tărie, ca o legătură de paie. Așa, pierdute, i-au picat picioarele pe meleag și pământ străin. Nici măcar nu știa în ce loc se găsește. Vântul a început să bată dinspre pustietate, un vânt de seară amestecat cu miros de funingine și deja foarte rece. Dârdâind de frig, Cinci-Dragoni și-a ridicat așternutul și s-a uitat pentru ultima oară la calea ferată de alături. În amurg, aceasta se întindea spre înainte fără capăt și fără hotar, cu luminile de semnal schimbându-se neregulat în depărtare, ba în roșu, ba în albastru. A auzit acoperișul gării și șinele punânduse să ropotească laolaltă – un alt tren gonise într-acolo, venind dinspre sud și îndreptându-se către nord. Acum în picioare, CinciDragoni s-a gândit ce s-a gândit la trenuri și la șine; deși mărfarul cu cărbuni îl hurducase două zile și două nopți, lucrurile acestea tot îi rămâneau străine și-l lăsau rece și nepăsător. A străbătut învălmășeala de baloturi și oameni de pe peron și a pornit spre o mahala înțesată de case. Senzația de foame care îl încerca de multe zile ajunsese acum la apogeu și simțea că stomacul stă să-i sângereze de cât era de gol. Nu mai mâncase nimic de trei zile. Continuând să meargă, și-a întins o mână și a scobit prin așternutul făcut sul până când degetele i-au dat peste niște obiecte tari în formă de bobițe, pe care le-a scos afară unul câte unul și și lea îndesat în gură, crănțănindu-le și înghițindu-le. Era un pumn de orez. Orez brun din Satul cu nuci, satul lui Cinci-Dragoni. Mestecându-și așa ultimul pumn de orez crud, Cinci-Dragoni a intrat cu încetul în oraș, pe la capătul de nord. Numai ce plouase, iar în crăpăturile din granitul drumului se strânseseră picături de apă ca niște așchii de argint. Deodată, felinarele răzlețe ale străzii s-au aprins cu toatele, iar lumina lor gălbuie a decupat contururi de case și copaci. Capătul de nord al orașului era un loc sărăcăcios și mizer. În aer, împuțeala de fecale și cea de carne stricată se întrepătrundeau într-un fel de nespus. În afară de zgomotul apăsător de mașinării care răzbătea dinspre fabrica de textile, totul era o tăcere de moarte pe străzile aproape pustii. Cinci-Dragoni s-a oprit la o răspântie și a văzut un bărbat culcat pe-o parte sub un felinar. Părea să aibă vreo patruzeci și ceva de ani și adormise făcându-și pernă dintr-un sac de iută. CinciDragoni s-a îndreptat spre el, cu gândul că pesemne locul era bun ca să-ți tragi sufletul. De-abia mai putea merge de oboseală. S-a așezat și el, sprijinindu-se de-un zid. Omul continua să doarmă, cu fața iscându-i un soi de lumină albăstruie în bătaia felinarului. Hei, trezește-te! i-a spus Cinci-Dragoni, o să te ia răceala dacă dormi așa. Omul care dormea acolo n-a făcut nicio mișcare, iar CinciDragoni s-a gândit că o fi prea istovit – toți care pleacă departe de casă parcă sunt câini, pe unde ajung, acolo dorm, și mai au și înfățișare de câini, osteniți, somnoroși sau arătându-și pe chip sălbăticia. Cinci-Dragoni și-a întors fața spre reclamele viu colorate de pe zid. Pe toate, că erau la săpun, țigări, elixiruri sau întăritoare, era desenată câte o femeie cu buze sângerii, sclifosită și cochetă. Înghesuite printre femei mai erau și tot soiul de înștiințări oficiale, precum și adresele unor clinici private specializate în vindecarea bolilor venerice. L-a pufnit râsul. Asta e orașul, un talmeș-balmeș plin de fel de fel de ciudățenii, de-aia se adună oamenii ca muștele la el, își lasă ouăle și-și fac cuib. Unul nu laudă locul, dar până la urmă toți se strămută aici. Se întunecase deja cu totul. Cinci-Dragoni a deslușit prin perdeaua joasă a nopții fumurile ajunse de poveste ale orașului, care se ridicau fără întrerupere chiar și peste noapte. Asta îi confirma imaginea pe care și-o făcuse mai demult – odată, când se întorseseră unii în Satul cu nuci, îi ziseseră că orașul e un horn cu totul uriaș.