Titlu Silver, Flacara Argintie a Dragostei

Autor Susan Johnson
Categorie Ficțiune
Subcategorie Cărți de dragoste

descarca-susan-johnson-silver-flacara-argintie-a-dragostei-pdf

Holteiul care constituia cea mai bună partidă din
Montana stătea lângă uşă, cu un umăr rezemat de
peretele de un cenuşiu pal, cu braţele încrucişate
nonşalant la piept, şi zâmbea vag remarcând efectul
produs. Era obişnuit să atragă atenţia tuturor: atât
datorită scandaloasei sale reputaţii cât şi chipeşei lui
înfăţişări de metis, sau considerabilei averi a familiei lui,
Tray Braddock-Black era întotdeauna ţinta tuturor
privirilor.
îşi înclină capul cu o aplecare uşoară, calculată, întrun
salut adresat întregii încăperi, mişcarea făcând să i
se legene puţin părul lung şi negru spre faţă. Aducânduşi
aminte de bunele maniere, toţi cei prezenţi îşi
întoarseră imediat capul spre tânărul cu barbă şi pincenez
care cânta cea mai recentă compozţie a sa la pianul
cu coadă a Emmei Peabody. Şi pe durata următoarelor
douăzeci de minute, oaspeţii Emmei se străduiră să-şi
îndrepte făţiş ochii spre fiul cu proastă reputaţie al lui
Hazard Black, în timp ce hninţile tuturor se frământau
febril şi în tăcere, întrebându-se care femeie îl atrăsese
pe Trey la recitalul din acea după-amiază. Pentru nimeni
nu exista nici o îndoială că neobişnuita lui apariţie era
determinată de o femeie.
Salonul de muzică al Emmei era mare, pereţii săi de
un aib-periat erau ornamentaţi cu şiruri aurite, iar
pardoseaia parchetată cu un motiv reprezentând plăci
dispuse în unghiuri drepte fusese realizată de muncitorii
italieni care renovaseră de curând palatul ţarului de la
Ţarskoe Selo. Banchetele elegante, îmbrăcate în mătase
imprimată cu trandafiri de un galben încântător erau
aranjate ca într-un salon, cu scaune de trestie
împrăştiate printre ele, iar din loc în loc erau măsuţe,
presărate în aşa fel ca nici un oaspete să nu fie nevoit să
întindă prea mult mâna pentru a se servi cu un pahar de
şampanie sau cu dulciuri.