Dumnezeule, e drăguţă! Murmură Christian Atherton, cu
accentul nealterat şi şlefuit de student englez.
Îşi îndreptă ţinuta trăgându-şi umerii înapoi, sub lâna fină a
jachetei de marinar. Îşi ridică, uşor, bărbia pătrată deasupra nodului
elaborat al cravatei maron, care îi scotea în evidenţă liniile clasice ale
feţei slabe. Ca răspuns la încordarea sa, calul se mişcă nărăvaş sub el.
Atenţia sa era captată de tânăra care călărea în ring – o panglică
albastră. Era expert în privinţa femeilor, de vreo douăzeci şi doi de
ani, din vara când împlinise treisprezece ani şi când fetei grădinarului
îi crescuseră brusc sânii. Femeia asupra căreia îşi fixase atenţia merita
o examinare foarte atentă.
— Cine este?
— Unde ai fost? Ai trăit într-o peşteră? Mormăi Robert Braddock,
cu vocea sa bogată şi accentul sudist, ca o plăcintă de pecan – gura sa,
larg deschisă, se transformă într-un zâmbet tăios şi plăcut. Se sprijini
leneş de oblâncul şeii, nelăsând să se bănuiască că ar fi unul dintre cei
mai buni antrenori de echitaţie din Virginia, deşi în vârstă de doar
douăzeci şi şapte de ani.
— Aproape, răspunse Christian. Doar ce am petrecut trei
săptămâni în Anglia, la mausoleul familial, cunoscut mai bine sub
numele de Westerleigh Manor. A murit unchiul Richard.
Braddock îşi aduse aminte de maniere şi se îndreptă în şa, din
respect pentru ce! Decedat.
— Iartă-mă, Chris.