Pe fratele meu Borja nu-l cheamă Borja. Îl cheamă Pep (sau Josep). Și nici numele lui de familie nu este Masdéu-Canals Sáez de Astorga. Pe amândoi ne cheamă Martínez după tată și Estivill după mamă. Spre deosebire de Borja, adică de Pep, eu păstrez prenumele cu care m-au botezat părinții mei și numele lor de familie: pur și simplu Eduard (chiar Eduardo în DNI1 ) Martínez Estivill. Fratele meu, în schimb, se numește (sau mai curând își zice) Borja Masdéu-Canals Sáez de Astorga, și asta în ciuda faptului că în cartea lui de identitate, expirată cu mulți ani în urmă, apare ca José Martínez Estivill, născut la Barcelona, fiul Rosei și al lui Francisco. Bineînțeles că nimeni nu știe că eu și Pep (adică Borja) suntem frați. Mai precis, frați gemeni. De știut, nu o știe nici măcar soția mea. Părinții noștri s-au născut la Barcelona, dar pe linie paternă bunicii și străbunicii proveneau din Soria2 . 

În cazul familiei imaginare a lui BorjaPep, după cum chiar el povestește, tatăl lui era din Lérida3 , fratele mai mic al unei familii cu o importantă avere în pământuri cultivabile și vaci de lapte în ținutul Alt Urgell, iar mama lui, o bogată moștenitoare originară din Santander4 , oraș în care falșii părinți ai lui Borja au hotărât să se instaleze atunci când, chipurile, s-au căsătorit și unde el zice că s-a născut. Această abilă disperare genealogică îi este de folos fratelui meu Pep ca să justifice faptul că, în ciuda acestor impresionante nume de familie de viță veche și a unui însemnat patrimoniu familial pe care cică l-ar fi moștenit (deoarece se prezintă ca fiind singur la părinți, ca să nu complice și mai mult lucrurile), familia Masdéu-Canals Sáez de Astorga nu este cunoscută în Barcelona. Fratele meu are grijă să explice, în legătură cu situația sa financiară precară, că familia lui este una dintre acele vechi familii, în mod inevitabil scăpătată, care își afundă rădăcinile arborelui genealogic în obscure nume de familie aristocratice cu o confuză ascendență medievală. — Tatăl meu, obișnuiește să explice Borja (de acum încolo mă voi referi la el cu numele prin care îl cunoaște toată lumea și pe care eu însumi m-am deprins să-l folosesc), n-a știut să se adapteze la vremurile moderne și a sfârșit prin a-și pierde toată averea. Investise totul în afacerea familiei, la Santander, și de fapt reușise să strângă o avere… 

Dar vremurile s-au schimbat. A avut loc faimoasa reconversie și, de parcă n-ar fi fost de-ajuns, tatăl meu a avut o problemă serioasă cu Fiscul, nu din vina lui, se înțelege de la sine, ci a unui nenorocit de contabil care l-a făcut să piardă o grămadă de bani, spune el cu o înfățișare serioasă și cu un strop de mândrie și de resemnare fatalistă, dar fără ca vocea să-i tremure câtuși de puțin. Pentru că suntem gemeni bivitelini, eu și fratele meu Borja nu ne asemănăm fizic. Vreau să spun că, în realitate, nici măcar nu părem a fi frați. Fără îndoială, el a moștenit mai multe însușiri de la familia mamei noastre, mai deșirată și mai optimistă, iar eu, din partea tatălui nostru, oameni mai bondoci și mai taciturni. De fapt, Borja este mezinul, căci a ieșit la două minute după ce m-am născut eu. Totuși, din când în când, fratele meu se amuză să-mi aducă aminte că, dacă am fi fost fiii unui rege (fii legitimi, desigur), moștenitorul tronului ar fi fost el, nu eu. În ceea ce mă privește, îi răspund mereu că poate sta liniștit, că sunt convins că nu neam fi luat la bătaie pentru onoarea aceea. În cazul meu, această încrâncenare a monarhiilor de a păstra intacte orgolioasele vestigii ale ignoranței din alte vremuri îmi ia mai curând o povară de pe suflet, poate pentru că, dintre noi doi, eu sunt cel timid și nehotărât, iar el, cel temperamental și îndrăzneț.