Pregătirea celei de-a doua ediţii a volumului O istorie a Bizanţului mi-a oferit prilejul să corectez multe greşeli şi lipsuri din text şi, sper eu, să îl fac mai folositor şi mai plăcut pentru cititori. în noua ediţie, structura de bază a cărţii şi abordarea de ansamblu au rămas aceleaşi, ţinând cont în mod deosebit de caracterul direct al stilului şi de convingerea că o istorie a civilizaţiei bizantine ar trebui să fie accesibilă unui public variat. Cartea ar putea lăsa impresia că e de modă veche, dată fiind preferinţa ei pentru expunerea faptelor din punct de vedere politic şi cronologic, însă eu sunt convins că acesta încă reprezintă cel mai eficient mod de a le oferi cititorilor o schemă de bază pe care să clădească apoi o mai bună cunoaştere şi perspective mai largi. Totuşi, a doua ediţie încearcă să furnizeze mai multe informaţii despre condiţiile sociale şi economice ale vremii şi să acorde mai multă atenţie modului de viaţă al oamenilor de-a lungul istoriei de o mie de ani a Imperiului Bizantin. În parte face aceasta aruncând o privire, ca prin nişte ferestre întredeschise, la sursele scrise şi nescrise din această perioadă îndelungată. Aşadar a crescut numărul casetelor care aprofundează naraţiunea principală, după cum a crescut şi numărul paginilor dedicate perioadelor bizantine medie şi târzie. 

Mi-am dat seama că iniţial aceste perioade mai puţin cunoscute nu au fost tratate în profunzime, aşa cum merită. Ediţia de faţă nu se ridică încă la înălţimea pe care aş dori-o în această privinţă, însă cred că echilibrul cronologic a fost corectat, cel puţin într-o anumită măsură. De asemenea, atât din utilizarea cărţii în orele de curs, cât şi din experienţa mai generală a predării istoriei bizantine mulţi ani la rând, mi-am dat seama că perioadele bizantine mijlocie şi târzie sunt mai greu de înţeles pentru cititor, în parte din pricina lumii foarte complexe în care s-a desfăşurat istoria imperiului. Desigur, aceasta şi din cauza faptului că istoria Bizanţului este deosebit de lungă şi, în timp ce imperiul a continuat să existe de-a lungul secolelor, actorii lui s-au schimbat, adesea în proporţie semnificativă, ca şi lumea însăşi - structurile de putere, tehnologia, aşteptările şi instituţiile sale. Fireşte, asta nu înseamnă să afirmăm că Bizanţul nu a evoluat de-a lungul timpului ; bineînţeles că a făcut-o, iar această carte se concentrează în primul rând asupra acestor schimbări. Însă cititorul poate fi dezorientat cu uşurinţă de evoluţiile aparent derutante care au avut loc în afara imperiului, în Orientul islamic, în Occidentul catolic, în Balcani şi în vasta lume din nord şi est, care se întinde din Bazinul Carpatin până la graniţele Chinei. Desigur, firul narativ principal încearcă să urmărească o parte din aceste transformări şi apariţia şi dispariţia unor state sau chiar a unor civilizaţii întregi, în măsura în care ele au avut o influenţă asupra Imperiului Bizantin. 

Însă în a doua ediţie, pentru perioada de după secolul al IX-iea, am încercat să-i ofer cititorului ocazia unei priviri de ansamblu asupra evoluţiilor din exteriorul imperiului. Poate că unii cititori sunt bine informaţi în legătură cu aceste evenimente şi de aceea nu vor avea nevoie să citească scurtele secţiuni intitulate „Bizantul şi vecinii săi". Aşadar ei pot sări pur şi simplu peste cele câteva pagini dedicate ocazional subiectului. În orice caz, sper că mulţi alţii vor găsi aceste secţiuni folositoare prin faptul că le vor oferi un tablou mai larg al lumii în care s-a desfăşurat istoria bizantină.