Mulţi români care nu vor cădea bucuroşi de acord în legătură cu politica, poate majoritatea, se vor strădui să găsească un teren comun, declarând sus şi tare că nwnai perioadele de dominaţie străină au împiedicat ca ţara lor să-şi realizeze adevăratul potenţial. Explicaţiile care îi arată cu degetul pe strlini pentru subperformanţele din sfera economică şi în dezvoltarea unor instituţii politice eficiente se bucură de o largă popularitate. E greu de negat că România a suferit într-adevăr din cauza faptului el se află într-o parte a lumii care a fost martora unor frecvente ciocniri între mari puteri, state locale şi chiar sisteme sociale rivale. Pierderile umane şi materiale suferite de ţali în ambele războaie mondiale din secolul douăzeci au fost imense. 

Dar, flră a ignora vicisitudinile pe care România le-a avut de înfruntat datorită poziţiei geopolitice sensibile, cartea aceasta va căuta să demonstreze că problemele pe termen lung care i-au distorsionat şi i-au paralizat dezvoltarea au avut în primul rând cauze interne, România nu şi-a format niciodată o elitl care sl combine apărarea propriei poziţii cu un efort autentic şi susţinut de a îmbunătăţi situaţia şi perspectivele populaţiei. Românii au fost vlzuţi mai mult ca nişte supuşi decât ca nişte cetăţeni de către regimurile de culori politice contrastante care s-au perindat. 

Nu există îndoială că moştenirea dependenţei pe verticală şi a exploatării preluate de la stăpânirile străine, în special în Muntenia şi Moldova, aruncă o umbră lungă asupra statului român independent. Dar aceste provincii, care au alcătuit miezul României autoguvernate de la 1859 la 1918, au fost acum libere de controlul străin direct pentru o perioadă mai lungă decât au fost sub stăpânirea lacomilor fanarioţi, trimişi de Imperiul Otoman pentru a le administra de la începutul secolului al optsprezecelea până la începutul secolului al nouăsprezecelea. Românii spun adeseori că standardele politice scb:ute manifestate la niveluri înalte au fost inspirate de tradiţia fanariotă. Dar strategiile elitei, bazate pe relaţiile de exploatare faţă de o societate mai largă, au căpătat un impuls propriu, îndeosebi în secolul douăzeci. Abi1itatea puţinilor privilegiaţi de a deturna resurse publice spre folosinţl privată, sau de a lua decizii……