Spui numai tâmpenii. Stai! Nu pleca. Ăsta-i un început groaznic pentru o carte — scuze. Nu-i un atac personal. Și e adevărat mai ales dacă răsfoiești acum cartea într-olibrărie și te întrebi dacă ar trebui s-o cumperi. Ar trebui! Ești foarte înțelept! Și eștiși spiritual și ra»nat. Ca să »e limpede, n-ai nimic în mod special din care să rezultecă nu prezinți deloc încredere sau că ești deosebit de înclinat spre minciuni. (Decâtdacă, întâmplător, ești un escroc profesionist, nu? În care caz: Bună! S-ar putea să-țiplacă foarte tare Capitolul 4.) Cu toate acestea, nu ești deloc de încredere: ești un mincinos, un fățarnic șiaproape sigur te înșeli într-o sută de privințe, mici și mari, despre lumea în caretrăiești. Totuși, n-ar trebui să te simți jenat, pentru că — și asta-i parteaimportantă — așa sunt toți cei din jurul tău. Și, ca să »u sincer până la capăt, și eusunt la fel. Nu vreau să spun decât că noi, ca oameni, ne petrecem »ecare zi din viațănavigând printr-o mare de aiureli, jumătăți de adevăr și minciuni în toată regula.Mințim și suntem mințiți. Viața noastră socială se bazează pe un ¾ux stabil de miciminciuni nevinovate. Suntem induși în eroare de politicieni, de media, de agenți demarketing și alții, iar adevărata problemă este că toate astea funcționează; ne lăsămtoți duși de nas de o minciunică bine pusă la punct. Cele mai răspândite minciunisunt, probabil, cele pe care ni le spunem chiar noi. În momentul ăsta, oriunde te uiți, vezi avertismente înfricoșătoare că trăim întro epocă a „postadevărului“. Dicționarul Oxford a declarat „postadevăr“ cuvântulanului 2016; în 2017, în Marea Britanie au fost publicate, în aceeași zi, trei cărțiintitulate Postadevărul. Oamenii politici par să distorsioneze, să interpreteze și sămintă cu tot mai puțină teamă de pedeapsă. Publicul, ni se spune cu aplomb, „s-asăturat de experți“. Internetul ne-a transformat viața într-un câmp de bătălie aldezinformării, unde suntem tot mai puțin siguri dacă „unchiul Je² “ e o persoanăreală sau e, de fapt, un so¿ware rusesc. Sincer, e destul de simplu să înțelegi de ce crede lumea că trăim vremuri în carerezistența la realități este extrem de puternică. Ca să aleg un exemplu ce sare în ochi: în prezent, Statele Unite au un președinte care spune zilnic minciuni — sau poate cănici măcar nu sunt minciuni. Poate că pur și simplu nu știe ce e adevărat și nici nuși bate capul să a¾e. În mare, efectul este același. Potrivit echipei de fact-checking dela Washington Post, în momentul în care scriu, președintele Trump a făcut 10 796„a»rmații care sunt false sau induc în eroare“ în cele 869 de zile de la preluareamandatului1; acestea au urmat după „un an de dezinformare fără precedent“2. Asta înseamnă o medie de peste 10 neadevăruri în »ecare zi și, de fapt, rata denesinceritate pare să » crescut odată cu trecerea timpului. A depășit pragul de 5 000de minciunele pe 7 septembrie 2018, datorită unui vârtej remarcabil de tâmpenii încare a făcut nu mai puțin de 125 de a»rmații false sau înșelătoare (potrivit echipeide la Washington Post3) într-un interval de timp care a însumat doar 120 de minute.Ceea ce înseamnă mai mult de un neadevăr pe minut. Și nici măcar n-a fost ziua încare să » fost cel mai nesincer — și-a însușit această îndoielnică onoare pe 5noiembrie 2018, în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, când Post aînregistrat 139 de a»rmații incorecte pe parcursul a trei mitinguri electorale.