Această carte este istorie, biografie și tratat de etică. Este o istorie a ideilor politice moderne în Europa și Statele Unite. Subiectele sale sunt puterea și justiția așa cum au fost ele înțelese de intelectuali liberali, socialiști, comuniști, naționaliști și fasciști de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. De asemenea, este biografia intelectuală a istoricului și eseistului Tony Judt, născut la Londra la mijlocul secolului XX, imediat după cataclismul celui de-al Doilea Război Mondial și al Holocaustului și în timp ce comuniștii își consolidau puterea în Europa de Est. Finalmente, este o contemplație asupra limitelor (și a capacității de reînnoire) a ideilor politice și asupra eșecurilor morale ale intelectualilor în politică (și a atribuțiilor acestora). După părerea mea, Tony Judt este singura persoană capabilă să scrie un astfel de tratat vast despre ideile politice. Începând cu 2008, Tony Judt a fost autorul unor studii temeinice și polemice despre istoria Franței, a unor eseuri despre intelectuali și angajamentele lor, precum și a unei magnifice istorii a Europei după 1945, intitulată Epoca postbelică*. El și-a lăsat talentul pentru moralizare și istoriografie să își găsească debușee clare în recenzii scurte și în studii academice mai lungi, aducând ambele forme aproape de perfecțiune. Cu toate acestea, cartea de față a apărut deoarece, la un moment dat, în noiembrie, am aflat că Tony nu mai avea să fie capabil să scrie, cel puțin în modul obișnuit. I-am propus lui Tony să scriem o carte împreună în ziua în care mi-am dat seama că nu își mai putea folosi mâinile. Tony fusese afectat de SLA (scleroză laterală amiotrofică), o boală neurologică degenerativă care se manifestă prin paralizie treptată și care aduce o moarte sigură și, în general, rapidă. Această carte ia forma unei lungi conversații între mine și Tony. În zilele de joi, în iarna, primăvara și vara lui 2009, am luat trenul de 8:50 din New Haven spre Grand Central Station din New York, apoi metroul spre centru, către cartierul în care Tony locuia alături de soția sa, Jennifer Homans, și de fiii săi, Daniel și Nick. Întâlnirile noastre erau programate la ora 11 dimineața; în mod obișnuit aveam la dispoziție zece minute într-o cafenea pentru a-mi aduna gândurile despre subiectul zilei și pentru a lua câteva notițe. Îmi spălam mâinile în apă foarte fierbinte la cafenea și apoi încă o dată în apartamentul lui Tony; din pricina afecțiunii sale, Tony suferea groaznic din cauza frigului și doream să îi strâng mâna. Când am început conversațiile noastre, în ianuarie 2009, Tony încă putea merge. Nu putea roti clanța pentru a deschide ușa apartamentului, dar putea sta în fața ei pentru a mă primi. La scurt timp avea să mă primească stând pe un fotoliu în camera de zi. În primăvară, nasul și o mare parte a capului său erau acoperite de un aparat mecanic de respirat care efectua munca de care plămânii săi nu mai erau capabili. În vară ne-am întâlnit în biroul său, înconjurați de cărți, cu Tony privindu-mă dintr-un scaun motorizat impunător. Câteodată apăsam eu butoanele, pentru că Tony nu mai putea să o facă. La acel moment, Tony nu mai putea să își miște deloc corpul, cu excepția capului, a ochilor și a corzilor vocale. Pentru scopul acestei cărți, era de ajuns.