Chelnerița și clientul așezat în fața tejghelei, care până atunci o ascultaseră fără să scoată vreun cuvânt, schimbară priviri cu subînțeles. Fumiko tocmai le povestise cu lux de amănunte episodul care avusese loc săptămâna trecută în cafenea. Autodidactă, Fumiko vorbește fluent șase limbi străine încă de când era elevă la liceu. S-a angajat la o renumită companie din domeniul informaticii medicale din Tōkyō, după absolvirea Universității Waseda ca șefă de promoție. În doar doi ani, a ajuns să coordoneze diferite proiecte ale companiei – într-un cuvânt, e o femeie de carieră, energică și inteligentă. Judecând după costumul obișnuit în care e îmbrăcată – pantaloni și sacou de culoare neagră, cămașă albă –, a venit la cafenea direct de la birou. Înfățișarea ei însă nu te lasă indiferent: are trăsături impecabile, de vedetă pop, buze mici și subțiri, iar părul frumos, negru și lung până la umeri, strălucește ca aura unui înger. Îți poți imagina proporțiile perfecte ale trupului său doar privind la hainele cu care e îmbrăcată. E o femeie superbă care atrage toate privirile, aidoma unui top-model din revistele de modă. Dacă și ea e conștientă de cele două binecuvântări, frumusețea și inteligența, e o altă discuție. Viața ei gravitează doar în jurul serviciului, trăiește doar pentru muncă. Asta nu înseamnă că niciodată nu a avut nici o relație amoroasă, însă e atât de fericită cu munca pe care o face încât nu e interesată să aibă relații, pe cât e de fascinată de munca ei. „Serviciul e iubitul meu“ e sloganul cu care a respins avansurile multor bărbați, relaxată și nepăsătoare, ca și cum ar sufla într-un nor de praf. Bărbatul despre care a povestit e Katada Gorō, inginer de sistem la o mică firmă din domeniul medical, același în care lucrează Fumiko. S-au cunoscut în urmă cu doi ani, gestionând proiectul unui client comun al companiilor la care sunt angajați. E cu trei ani mai mic decât ea și e iubitul ei. A, nu..., mai bine zis: a fost iubitul ei. Săptămâna trecută, când Gorō i-a spus că au ceva serios de discutat, Fumiko a apărut la locul întâlnirii îmbrăcată într-o rochie elegantă de culoare roz-pal, lungă până la genunchi, pe care a asortat-o cu un trenci primăvăratic cafeniu și o pereche de pantofi albi cu tocul mic. E lesne de înțeles că, în drum spre cafenea, a atras privirile tuturor bărbaților. Până să înceapă relația cu Gorō, Fumiko cea dependentă de muncă avusese în garderoba ei doar costume. Chiar și după ce începuse să iasă cu el, venea la întâlniri în același costum cu care se ducea la birou, de vreme ce se întâlneau după program. Mesajul lui Gorō a făcut-o să creadă că „discuția serioasă“ va fi ceva special, așa că și-a cumpărat haine elegante, cu inima plină de speranță. Anunțul sec lipit pe ușa cafenelei – Închis temporar – i-a dezamăgit. Cu mese plasate în separeuri, cafeneaua ar fi fost locul ideal pentru mult așteptata discuție serioasă. Nu au avut de ales și au început să caute o altă cafenea. La un moment dat, pe o străduță lăturalnică și liniștită, au zărit bannerul mic al unei cafenele. După multe ezitări – nici unul nu știa cum poate fi atmosfera într-o cafenea la subsol –, în cele din urmă au intrat, căci Fumiko nu a rezistat numelui care îi amintea de versurile unui cântec pe care obișnuia să-l fredoneze în copilărie