Cuvintele sunt scrise cu litere mari pe uşa dulapului meu, cu un marker negru şi gros, ca nu cumva să le ratezi. Le văd din capătul holului în timp ce mă apropii, înţepătoare ca un ac înfipt în ochi. Halal întâmpinare în prima mea zi de şcoală după arestul la domiciliu! Dar nu mă miră. Rebecca Kennedy chicoteşte din capătul opus al holului, de unde mă priveşte împreună cu Helen Park şi Brooke Donovan. Fostele mele prietene. Fostele mele cele mai bune prietene. Mă întreb dacă nu cumva e opera vreuneia dintre ele. Nu Brooke; n-ar face niciodată aşa ceva, dar pe Kennedy o văd în stare. E exact stilul ei. Simt o strângere de inimă, dar mă întreb în gând: Ce-ar face oare Agatha Christie acum? Le-ar lăsa s-o rănească? Ar da bir cu fugiţii? Asta a făcut când a descoperit că primul ei soţ o înşela? Nici vorbă! A mers mai departe cu fruntea sus şi a devenit o autoare de bestselleruri de talie internaţională. Mă răsucesc pe călcâie şi mă uit urât la ele. Lui Kennedy îi piere rânjetul de pe buze. — Pot să vă ajut cu ceva? le întreb, pe un ton cât mai plictisit cu putinţă. Ultimul lucru pe care mi-l doresc e să ştie că-mi pasă. Aşa cum era de aşteptat, Park se sprijină de dulapuri, prefăcându-se că nu e implicată, cu chipul ascuns de şuviţele lungi şi strălucitoare ale părului ei negru şi drept. Nu ştie să ţină piept confruntărilor. Kennedy îşi dă ochii peste cap. Iar lui Brooke... ei bine, îi tremură buzele date cu ruj roşu ca şi cum eu sunt cea vinovată. — Alice, spune Brooke încet, gata parcă să abordeze anumite lucruri pe care - sinceră să fiu - aş prefera să nu le abordeze niciodată. Mă forţez să-i întâlnesc privirea şi abia atunci observ cu ce e îmbrăcată. Mă uit de jur împrejur, la ceilalţi colegi de pe hol, iar ţinutele lor îmi confirmă că da - toată lumea e costumată. Toată lumea, în afară de mine. Şi asta pentru că astăzi e Halloween. Grozav! Revenirea mea la viaţa socială de la Castle Cove High e deja un dezastru. Brooke, Kennedy şi Park poartă costume însângerate de majorete. Ce original! Toate trei sunt îmbrăcate în fuste scurte, plisate, alb-albastre, cu părul perfect coafat şi hainele murdare de sânge, dar nu şi feţele. Doar nu era să-şi strice machiajul ca să fie în ton cu costumele! Eu, pe de altă parte, arăt complet aiurea. Sunt singura persoană de pe hol - poate din toată şcoala - care nu poartă costum.