— E un apartament mic și foarte cochet, zice agentul cu un entuziasm care sună aproape sincer. Se află lângă punctele locale de atracție. Și are porțiunea aceea privată de acoperiș, care ar putea fi transformată în terasă. Sigur, dacă și proprietarul e de acord. — Drăguț, încuviințează Simon evitându-mi privirea. Mi-am dat seama că apartamentul nu e bun de nimic de îndată ce am intrat și am văzut bucata de acoperiș, lată de aproape doi metri, sub una dintre ferestre. Și Si știe, dar nu vrea să-i spună agentului sau, în orice caz, nu așa de curând, fiindcă ar fi nepoliticos. Poate chiar speră că, dacă ascult suficient de mult trăncăneala stupidă a bărbatului, o să ezit. Agentul e genul lui Simon: ager, îndrăzneț, nerăbdător. Probabil citește revista la care lucrează Simon. Vorbeau amândoi despre sport înainte chiar să urcăm scările. — Iar aici aveți un dormitor de dimensiuni rezonabile, zice agentul. Are… — Nu e bun, îl întrerup eu, punând capăt prefăcătoriei. Nu e ce căutăm noi. Agentul ridică din sprâncene. — Nu puteți fi prea pretențioși, având în vedere condițiile pieței. Ăsta se dă până diseară. Au fost cinci vizionări astăzi și nici nu l-am pus încă pe site. — Nu e suficient de sigur, adaug eu sec. Mergem? — Sunt încuietori la toate ferestrele, insistă el, plus o yală la ușă. Sigur, puteți să instalați o alarmă, dacă vă îngrijorează în mod deosebit siguranța. Nu cred că proprietarul ar avea ceva împotrivă. Acum vorbește pe deasupra mea, adresându-i-se lui Simon. „Dacă vă îngrijorează în mod deosebit”. E ca și cum ar fi spus: „A, iubita ta e un pic isterică?” — Aștept afară, zic eu și mă întorc să plec. Dându-și seama că a făcut o gafă, agentul adaugă: — Dacă zona e problema, poate ar trebui să căutați mai la vest. — Am fost deja, zice Simon. Toate depășesc bugetul nostru. Mai puțin cele care-s cât o cutie de chibrituri. Încearcă să-și ascundă frustrarea din voce, dar faptul că trebuie să facă asta mă enervează și mai tare.