În 2000, mătușa mea a dispărut timp de o săptămână după meciul dintre FC Gueugnon și Paris Saint-Germain. Era prima oară când o echipă din a doua divizie ajungea în finala Cupei Ligii. Echipă supranumită „Fierarii”, pe care o venerase toată viața. Scorul partidei: 2-0. Un eveniment care se anunța o simplă formalitate. Oala de lut şi oala de tuci. Meciul s-a desfășurat pe Stade de France şi a fost transmis pe canalul al treilea al televiziunii publice. Richard Trivino, portar. Amara Traoré, căpitan. Alex Dupont, antrenor. Mătușa mea avea pe perete o fotografie a lui Alex Dupont şi una a lui Émile Daniel. Avea toate pozele oficiale ale echipei și înconjura anumite chipuri cu carioca roșie, de parcă ar fi fost indivizi căutați de Mafie. În minutul 65, Trapasso a marcat primul gol. În prelungiri, Flauto l-a marcat pe al doilea. Paris Saint-Germain nu fusese învinsă niciodată în finală. S-a urlat îndelung, s-a plâns mult. 

Victoria a trecut dintr-un păhărel în altul. Fuseseră închiriate zeci de autocare pentru a-i aduce pe suporteri la Paris. Mătușa mea se așezase în față, singură, ca să vadă drumul. În tribune, mii de pete colorate întruchipând tricoul galben şi șortul albastru al jucătorilor scandau: „Două boabe v-am băgat! Două!” Când să plece spre casă, șoferul autocarului lui Colette, un anume Eric, a căutat-o peste tot. Lipsea la apel. Au așteptat-o. Au sunat-o. Nici un rezultat. I-au dat telefon mamei mele, singura ei rudă, şi aceea prin alianță: „Cumnata dumneavoastră a dispărut”. La care mama le-a răspuns să nu-şi facă griji. Colette nu și-a făcut apariția decât peste trei zile, așezată la locul ei din atelierul de cizmărie, aplecată peste o pereche de mocasini mărimea 42 aparținându-i lui Christian Duclos; tocul pantofului drept manifesta o uzură pronunțată din cauza șchiopătatului ușor al proprietarului, consecința unei căderi de pe bicicletă. Nu s-a aflat niciodată unde fusese. Nimeni n-a întrebat-o. Nimeni nu-i punea întrebări. În ziua victoriei, am aflat pentru prima oară de la mama că i se întâmpla să dispară, dar se întorcea de fiecare dată. Parcă ar fi vorbit despre un câine care fuge și în cele din urmă se întoarce când i se face foame.