O BĂTĂLIE, DA, ŞI CE BĂTĂLIE! AFIRMA, DUPĂ CÂŢIVA ANI, MAESTRUL Afrânio Portela, care, cu vârsta, devenise categoric. Susţinuse, cu ocazia reputatelor sale succese, ideea că războiul are un caracter universal; suntem cu toţii implicaţi în el, afirmase, câmpul de luptă nu are limite de nici un fel, nici geografice, nici militare; orice armă e utilă şi potrivită şi cea mai mică victorie aprinde o speranţă. Odată cu trecerea timpului, octogenar cu o proză captivantă şi seducătoare, cu limba slobodă, cozeur fără pereche, s-a accentuat la el tendinţa de a lărgi aria de cuprindere a celor relatate şi a învăţămintelor rezultate, autoproclamându-se, pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, membru activ al Rezistenţei franceze, al grupurilor de luptători maquis, şef de gherilă; şi, din câte se pare, aşa a şi acţionat. Tot astfel trebuie să fi acţionat, de altfel, şi nonconformistul profesor Evandro Nunes dos Santos, complicele său de conspiraţie şi, conform mărturiei lui Afrânio însuşi, cel mai aprig şi neînduplecat luptător în a doua fază a operaţiunilor: — Eu mă declarasem mulţumit, considerând că ne atinsesem obiectivul, dar Evandro nu s-a conformat, pentru el era totul sau nimic. Maestrul Afrânio Portela nu uita să adauge că bătălia aceea, în care fuseseră înfrânte forţele internaţionale ale nazismului şi forţele naţionale ale reacţiunii şi ale despotismului, fusese nu doar aprigă, ci şi sângeroasă. C ONJUNC T URA IS T ORICĂ BĂTĂLIE, O SIMPLĂ ALEGERE? O VOTARE ŞI, PE DEASUPRA, redusă la o asociaţie, cu un număr restrâns de alegători, doar treizeci şi nouă, cei treizeci şi nouă de academicieni în viaţă. Fără intenţia de a diminua valoarea şi însemnătatea alegerii unui nou membru al Academiei Braziliene de Litere, subiect cu impact asupra presei şi a mediilor intelectuale, având în vedere prestigiul de necontestat, deşi discutat, al entităţii, trebuie să fim de acord că era vorba despre un eveniment cu o importanţă limitată într-o perioadă de succese istorice imense şi teribile, căci s-a petrecut în plin război mondial, al doilea, în anul 1940, adică atunci când trupele victorioase ale Wehrmacht-ului urmau să domine Franţa, iar Luftwaffe dobora oraşe şi tabere militare în Anglia. După părerea multora, a majorităţii poate, înfrângerea naţiunilor democratice era inevitabilă, colapsul total nu avea să întârzie, era o chestiune de foarte puţin timp. Hitler anunţa un mileniu de dominaţie nazistă, intram în el. Vremuri de frică şi de disperare. O mie de ani - câte generaţii de sclavi? Avioanele germane brăzdau cerul Londrei într-un bombardament continuu, tancurile invadatoare ocupau teritoriile ţărilor din Europa, Polonia dispăruse de pe hartă, nu se mai auzeau valsuri dinspre Viena şi nici nu se mai rostea numele imperial al Austriei; pe bătrânul turn din Praga tremura steagul cu svastica, iar pe pieptul evreilor, steaua lui David era o floare de sânge. Sânge şi noroi, teroare şi josnicie, protectorate şi protectori, Gestapo, SA şi SS, lagărele de concentrare, camerele de gazare, infamia şi moartea. Vremuri de frică şi de disperare. Vremuri de disperare. În Brazilia, sub Constituţia totalitară a Statului Nou, sub supravegherea impusă de starea de război, consecinţă a victoriilor Axei, represiunea atinsese momentul de maximă brutalitate şi obscurantism. Idila cu Germania nazistă determina politica guvernamentală: cenzura totală a presei, celebra Lege a Siguranţei şi tribunalul ei de condamnări; nici o garanţie individuală, nici un drept, nici o libertate, puterea Poliţiei exercitându-se la modul absolut, fără nici o restricţie. În penitenciare, în coloniile corecţionale, în pivniţele diverselor secţii de Poliţie - deţinuţi politici şi tortură.