Titlu Take, Ianke și Cadâr

Autor Victor Ion Popa
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-victor-ion-popa-take-ianke-si-cadar-pdf

Vezi înaintea ochilor un şir de case ca şi cum le-ai privi din strada. Sunt acolo trei prăvălii modeste, de târguşor provincial, întâia este a lui Take, a doua este a lui lanke şi cea din urmă şi micuţă, de tot a lui Cadâr. Casa lui Take şi a lui lanke sunt construite absolut la fel, numai că sunt cu totul altfel zugrăvite. De pildă, zidurile casei lui Taka sunt roşii, iar tabla de pe acoperiş albă, pe când casa lui lanke are zidurile albastre şi tabla de pe acoperiş roşie. Firma lui Take, pe care-i scris doar: „La Take”, e neagră, cu litere galbene, iar a lui lanke e galbenă cu litere negre. Căsuţa micuţă a lui Cadâr şi firma lui au luat de la fiecare câte o culoare. Aşa, de pildă, zidurile sunt roşii, tabla neagră, firma galbenă cu litere albe. Take şi lanke ţin mărfuri la fel, coloniale, un pic de fierărie şi mărunţişuri de marchitănie. Numai Cadâr are specialitatea naţiei lui: cafea, rahat şi tot felul de dulciuri. E vreme de vară. Toate cele trei prăvălii au perdele tn faţă, cit ţine micul trotuar provincial – fireşte, şi ele deosebit colorate. E cald şi zăpuşeală. Ghiceşti apropierea serii – dar vipia nămezii s-a prelungit până aici. Poate să fie ora cinci. Uliţa e pustie şi nu se aude decât foarte departe – undeva – cântecul trist al unei flaşnete. Toţi trei negustorii, uşor şi comod îmbrăcaţi de vară, dormitează pe scaune înadins puse în faţă, fiecare la prăvălia lui.

Listată pe: 18 noiembrie 2025