Bucuria de a fi mamă de băieţi se rezumă la a-ţi îndeplini responsabilitatea şi a-i avea înainte de toate,pentru că,din nefericire,la un moment dat devin bărbaţi.Ducesa de Roxborough Primăvara anului 1820 -Aşadar,doamnelor,propun să facem ceva mai bun decât să ne plângem şi să sperăm că totul va fi bine.Ducesa de Roxborough adresă cel mai strălucitor zâmbet al său către doamnele de la întrunirea din salonul reşedinţei Effington. Helena,contesă de Pennington,sorbea gânditoare din ceai şi privea în jurul ei la salonul elegant decorat,pentru a vedea reacţia celor vreo douăsprezece femei prezente.Toate erau prietene,sau cel puţin cunoştinţe.Într-adevăr,le cunoştea pe majoritatea încă de la debutul ei în înalta societate,care avusese loc cu prea mulţi ani în urmă ca să nu-i remarce fără un vizibil fior de spaimă.Dincolo de asta,absolut fiecare doamnă prezentă avea un băiat sau o fată ajunşi la vârsta căsătoriei.Şi la un moment dat,Helena le auzise pe absolut fiecare în parte căzând pradă deznădejdii de a-1 convinge vreodată pe respectivul copil să fie de acord cu o căsătorie potrivită. -Sunt puţin confuză,Excelenţa Voastră. Marian,vicontesă Berkley,se încruntă.Marian fusese puţin confuză de când o ştiau,dar era atât de încântător de plăcută,încât nimănui nu-i păsa prea mult.În realitate,când fusese foarte tânără,foarte blondă şi foarte uşuratică,Helena o suspectase în mare măsură pe Marian că îşi perfecţionase starea de zăpăceală nevinovată până la nivel de artă. -Fiul şi fiica Excelenţei Voastre sunt amândoi căsătoriţi,zise Marian.Chiar nu înţeleg de ce aţi propune asta...mai spuneţi-mi o dată cum aţi numit-o? -Societatea Doamnelor pentru îmbunătăţirea Viitorului Angliei.Vocea ducesei răsună în încăpere,şi Helena fu sigură că văzuse cum pieptul Excelenţei Sale se umflă de mândrie.Un murmur de aprobare se răspândi prin mulţime.Şi de ce nu? Era cu adevărat un nume grandios.Şi cu mult mai bun decât orice ar cuprinde cuvintele „intervenţie”,„amestec” sau,Doamne fereşte,„peţire”. -Şi propun asta,Lady Berkley,tocmai pentru că nu mai trebuie să-mi fac griji legate de căsătoriile potrivite pe care trebuie să le încheie copiii mei,dar sunt,aşa cum ar trebui cu toate să fim,preocupată de generaţiile viitoare.Aceasta ar putea fi considerată drept datoria noastră patriotică.De altfel,există mulţi tineri în familia mea care nu depun nici un efort deosebit să se căsătorească.Găsesc asta destul de supărător.În plus-aruncă un zâmbet sarcastic-,sunt de părere că va fi foarte distractiv.Doamnele râseră şi aprobară,dând din cap. -Pur şi simplu sugerez să luăm soarta copiilor în mâinile noastre şi să facem tot ce ne stă în putinţă,ajutându-ne reciproc,pentru a găsi partide potrivite pentru ei,indiferent dacă vor sau nu.