Alonso a înălţat ochii căprui către ferestrele închise de la catul de sus. Camerele de dormit erau situate acolo, despărţite de coridoare ample, împodobite cu arcade tradiţionale, foarte răspândite în oraş, şi cu coloanele aliniate specifice zonei. Cu mâinile la spate, a privit cu atenţie fiecare arcadă şi colţ din curte, de aceea nu a băgat de seamă prezenţa unei femei care îl scruta din pragul unei uşi întredeschise, în celălalt capăt al grădinii; dar, ca şi cum ar fi simţit că era privit, Alonso s-a întors şi şi-a aţintit privirea asupra Rosei, iară să spună nimic. Aceasta şi-a privit fratele, care era îmbrăcat în uniforma de ofiţer. A observat bicornul împodobit cu auriu care îi acoperea părul negru, pieptănat cu grijă pe spate. Vestonul albastru închis era, de asemenea, împodobit cu auriu la guler. Culoarea se asorta cu pielea lui oacheşă. Manşetele, gulerul şi reverele erau de un roşu aprins. Alonso purta reverele vestonului răsfrânte până la jumătatea pieptului, după moda generalilor locului. Gradul era indicat de cele două trese aurii de pe umeri. A coborât privirea spre talie, unde îi atârna sabia de ofiţer, şi a remarcat mâna bărbătească ce ţinea cu putere mânerul. Rosa şi-a spus că fratele ei era impunător şi părea primejdios. I-a privit din nou ochii migdalaţi şi adânci şi a analizat fiecare trăsătură a chipului iubit. Conformaţia puternică şi înălţimea erau subliniate de uniformă, care îi venea ca o mănuşă. Era foarte chipeş, dar încăpăţânat şi hotărât până-ntr-atâta încât izbutea s-o descurajeze. De copil îşi manifestase firea puternică şi hotărârea în tot ce înfăptuia şi la cei treizeci şi cinci de ani ai lui nu se schimbase câtuşi de puţin.