Sînt prizonieră. Nu mă încălzeşte cu nimic să ştiu că am căzut în propria mea plasă. Cînd îmi amintesc ce grozăvii am făcut, mă cutremur. M-am purtat ca o păcătoasă, ştiu asta; ca o criminală chiar. în fiecare dimineaţă, cînd mă trezesc, mă năpădesc roiuri de gînduri negre şi mă întreb ce noi nenorociri îmi mai rezervă ziua următoare. Deseori mă pomenesc gîndindu-mă ce bine era dacă nu-i întîlneam niciodată pe Susannah, pe Esmond sau pe ceilalţi - dar mai ales pe Susannah. Ce n-aş da să nu fi avut niciodată în faţa ochilor priveliştea aceea cu Castelul Mateland, cu aerul lui nobil şi elegant, cu poarta masivă, cu zidurile şi meterezele lui cenuşii, cadrul perfect pentru o dragoste medievală. Dacă nu se întîmplă asta, evitam, poate, tentaţia. Şi ce simplu părea totul la început!. Eram deznădăjduită. - Că numa’ dracu trage la tine, ar fi spus bătrîna Cougaba, prietena mea de pe insula Vulcano. Avea dreptate. Parcă mă ademenise chiar diavolul, de nu putusem rezista tentaţiei. Şi astfel m-am pomenit aici, în castelul Mateland, o prizonieră îngrozită care caută cu disperare o cale de ieşire. Cu fiecare zi ce trece, pericolul pare să sporească. Totul a început cu mult timp în urmă, de fapt înainte de a mă naşte eu. Este povestea părinţilor mei; este povestea lui Susannah şi este povestea mea. Aveam numai şase ani cînd am începutsă-nţeleg că se^ntîmplă lucruri neobişnuite în jurul meu.