De fapt, nu ştiu de cât timp e Jacob mort (mă gândesc la cuvânt pe tăcute, pentru că ştiu că lui nu-i place). Nu poate să fie prea mult, de vreme ce nu e nimic retro pe el – poartă tricou cu un supererou, blugi închişi la culoare şi bascheţi, dar nu vorbeşte despre ce s-a întâmplat şi eu nu-l întreb. Prietenii merită un pic de intimitate – deşi el poate să-mi citească gândurile. Eu nu pot să intru în mintea lui, dar, luând în considerare toate cele, prefer să fiu în viaţă şi nu numai spirit, decât spirit şi fantomă. Mă priveşte de sus când aude cuvântul fantomă şi, dregându-şi vocea, spune: — Prefer expresia „recuzat corporal”. Îmi dau ochii peste cap, pentru că el ştie că nu-mi place când îmi citeşte gândurile fără să ceară voie. Da, e o consecinţă stranie a relaţiei noastre, dar – pe bune! – e nevoie de limitări! — Nu e vina mea că gândeşti atât de zgomotos, replică Jacob cu un rânjet. Pufăi şi câţiva colegi mă fixează cu privirea. Mă scufund adânc în scaunul meu, lovind, cu tenişii, ghiozdanul de pe podea. Invitaţia pe care Melanie i-a pasat-o Jennei îşi continuă drumul în jurul clasei. Nu se opreşte pe banca mea. Nu contează. Vara se apropie şi asta înseamnă aer curat, şi soare strălucitor, şi lectură de plăcere. Înseamnă voiajul anual al familiei spre casa închiriată pe plaja din Long Island, astfel ca mami şi tati să poată lucra la noua lor carte. Dar, mai mult ca orice, înseamnă să nu fiu bântuită. Habar n-am cum e casa de pe plajă – poate pentru că este atât de nouă sau pentru că locul este situat într-o zonă liniştită de pe ţărm, dar cred că sunt mult mai puţine fantome decât aici, în susul New Yorkului. Ceea ce înseamnă că, imediat ce se termină şcoala, primesc şase săptămâni întregi de soare şi nisip şi nopţi cu somn neîntors. Şase săptămâni fără pic, pic, pic de la spirite neliniştite. Şase săptămâni de oarecare normalitate. Nu mai pot să aştept pauza.