Chinuita și măreața experiență a pictorului Paul Gauguin, condițiile cu totul neobișnuite în care acesta și-a descoperit cu întârziere vocația și și-a realizat opera – sacrificând totul pentru artă – au ispitit pe mulți psihologi și interpreți ai fenomenelor estetice să explice strania și contradictoria sa viață. Într-adevăr, este ispititor a încerca să lămurești motivele pentru care un om așezat și foarte onorat în ochii burgheziei, cu o familie căreia nu avea nimic să-i reproșeze și pe care o îndrăgea, întreținând-o din activitatea sa ca agent de schimb la bursa din Paris, părăsește totul pentru a duce o singulară și chinuitoare viață de artist prea puțin înțeles și nerăsplătit, pentru a deveni din om „fericit” în sens burghez, un paria, hăituit de năzuințe aparent ciudate și irealizabile.
În vremea lui și în societatea lui, gestul de a-și fi părăsit familia și lumea în care păruse a se simți atât de bine nu putea fi considerat decât ca un adevărat act de demență așa cum a și fost caracterizat. Totuși, omul nu dădea niciun semn de alienare mintală și purtarea lui a continuat să nedumerească, mai ales când s-a aflat cu ce nebănuite renunțări, chinuri și greutăți își crea operele, afundându-se în mizerie și insuccese. De pe la 1883, când evadează din lumea financiară – unde activase timp de unsprezece ani – pentru a se consacra exclusiv creației artistice, și până la moartea care l-a răpus în 1903, viața lui Gauguin, petrecută mai întâi în unele localități din Franța, iar apoi în Martinica, Tahiti și insulele Marchize, a scandalizat cercurile burgheziei la care nu a mai apelat niciodată, oricât l-a sfârtecat mizeria.
Pentru a-i explica creația, mulți artiști, scriitori și critici de artă – unii chiar încă din timpul vieții lui Gauguin – au simțit nevoia unor adânci incursiuni în biografia artistului, adeverindu-i spusele: „opera unui om înseamnă explicația acestuia”. Dar analiza psihologică a unor asemenea cazuri ieșite din comun, și nu lipsite de un anumit senzațional, îi atrage de predilecție pe romancieri, a căror imaginație, pornind de la o bază reală, intră în funcțiune, devenind un puternic instrument de scormonire în adâncuri de viață, unde descoperă uneori adevăruri, ipoteze și semnificații care întrec, prin bogăția și forța lor de concretizare, cercetările științifice.