Acest postludiu are nevoie de o mică prefață. După ce am încheiat The Story of Civilization (Povestea civilizației) până în 1789, am recitit cele zece volume cu gândul de a publica o ediție revizuită, care să corecteze multele erori prin omisiune, factuale sau de tipar. În timpul acestui proces am remarcat evenimente și comentarii care ar putea clarifica aspecte prezente, probabilități viitoare, natura umană, conducerea statelor. (Referințele din text la diversele volume din opera menționată sunt oferite nu cu titlu de autoritate, ci ca exemple sau clarificări la care se poate apela.) Am încercat să amânăm concluziile până la finalizarea trecerii în revistă a materialului narativ, dar fără îndoială că opiniile noastre anterioare ne-au influențat alegerea materialului ilustrativ. Eseul care urmează este ceea ce a rezultat. Repetă numeroase idei pe care noi, și mulți înaintea noastră, le-am exprimat deja; scopul nostru este prin urmare nu originalitatea, ci incluziunea; oferim o trecere în revistă a experienței umane, nu o revelație personală. Și acum, ca de atâtea alte ori în trecut, trebuie să îi mulțumim cu recunoștință, pentru ajutor și sfaturi, fiicei noastre Ethel.

Pe măsură ce studiile sale se apropie de sfârșit, istoricul se confruntă cu o provocare: la ce folosesc acestea? În munca sa se regăsește oare doar plăcerea de a povesti despre mărirea și decăderea națiunilor și a ideilor, și povești triste despre moartea regilor? A învățat oare mai mult despre natura umană decât omul de pe stradă care nu a deschis vreodată o carte? I-a conferit oare istoria vreo iluminare asupra condiției noastre prezente, vreo orientare pentru judecăți și politici, vreo protecție împotriva neplăcutelor surprize sau vicisitudinilor schimbării? A descoperit tipare în înșiruirea evenimentelor trecute astfel încât să poată prevedea acțiunile viitoare ale omenirii sau moartea statelor? Poate că până la urmă ,,istoria nu are sens“¹ și nu ne învață nimic, că îndelungatul trecut a fost doar o palidă repetiție a greșelilor pe care viitorul e menit să le facă la o scară mai mare? Uneori simțim acest lucru și ne copleșesc o mulțime de îndoieli. Mai întâi, chiar știm ce a fost în trecut, ce s-a întâmplat de fapt, sau e istoria doar o ,,fabulă“ despre care opiniile sunt ,,împărțite“? Ceea ce știm despre evenimentele din trecut e mereu incomplet, probabil inexact, obscurizat de dovezi ambivalente și de parti-pris-urile istoricilor, poate deformat de propriile nostre tendințe patriotice sau religioase. ,,Cea mai mare parte din istorie sunt presupuneri, iar restul sunt prejudecăți.“²Chiar și istoricul care intenționează să se ridice mai presus de tendința de a favoriza țara, rasa, credința sau categoria sa socială își va trăda predilecția secretă în alegerea materialelor, în nuanțele adjectivelor folosite. ,,Întotdeauna istoricul simplifică excesiv și selectează la repezeală o mică parte din fapte și persoane ușor de gestionat dintr-o multitudine de suflete și evenimente a căror complexitate nu o poate niciodată cuprinde sau înțelege.“³ În plus, concluziile noastre dinspre trecut spre viitor sunt și mai riscante ca de obicei, din cauza schimbării accelerate. În 1909, Charles Péguy considera că „lumea a trecut prin mai puține schimbări de la Iisus Hristos încoace decât în ultimii 30 de ani“⁴; și poate că vreun tânăr doctor în fizică ar adăuga azi că domeniul său științific s-a schimbat mai mult din 1909 încoace decât în toată perioada anterioară. În fiecare an – uneori, pe timp de război, în fiecare lună – o nouă metodă, invenție sau situație obligă din nou la ajustarea comportamentului și ideilor. Mai mult, un element de noroc, poate de libertate, pare să intre în….