Françoise Dolto, incomparabila, ne-a învățat cât de importantă este ascultarea autentică și deplină și că fiecare ființă este un adult care înregistrează și înmagazinează - fie in utero, bebeluș sau copil mic - și care poate să asculte și să înțeleagă totul, atunci când îi vorbești sau doar când resimți puternic unele lucruri, fără a le putea verbaliza. Ea ne-a învățat, de asemenea, că tot ceea ce nu e rostit va deveni boală și se va exprima prin dureri... Cartea lui Willy Barrai, care a lucrat atât de mult cu Françoise Dolto, prezintă, pe această temă, cazuri clinice de transmitere prin intermediul corpului și de la o generație la alta, absolut remarcabile. Françoise ne învăța că orice ființă este o „devenire" [fr. allant-devenant], iar, într-o casă, copiii și câinii știu întotdeauna totul, mai cu seamă, ceea ce nu se rostește, dar este resimțit. Fenomenala și uimitoarea sa intuiție asupra celuilalt, ea o punea pe seama - sau îi lăsa pe ceilalți să o pună pe seama - „influenței indiene". Avea o manieră formidabilă de a-i percepe pe ceilalți, indiferent că era vorba despre un copil, un bolnav sau o persoană care nu aparținea culturii noastre. Ea a introdus o nouă modalitate de a asculta copilul, bebelușul, sugarul, „ca pe o persoană" căreia i se vorbește despre situația familială și despre tot ceea ce are legătură cu ea, dar și cu care se vorbește: ne adresăm celui mic, nu doar vorbim în fața lui, în prezența lui, ca și cum el n-ar exista și n-ar înțelege. Françoise îl asculta pe copil și îl observa cu cel de-al treilea ochi al său și cu cea de-a treia ureche, cu inima, cu bunul simț, vorbindu-i cu sinceritate și degajare. îi asculta tăcerile, gânguritul urmat de tăcere, frazele lui rămase neterminate, îi observa mimica și gesturile. în plus, îi vorbea copilului așa cum un alt copil i-ar fi putut vorbi: de la un subiect adult la un alt subiect adult - subiect cu voință proprie, care a depășit stadiul de obiect. Françoise „spunea adevărul" și a reușit astfel „vindecări miraculoase". Ea izbutea să stabilească de îndată un raport direct, autentic și total cu oamenii (cel puțin cu cei capabili să înțeleagă ce le spunea, fără a se simți șocați de limbajul ei sincer și direct). Ah! Prospețimea, „justețea"... și impactul rostirii adevărului, descătușate de limbajul cizelat al convențiilor sociale și de limba de lemn medicală și oficială - mă refer, bineînțeles, la limbajul folosit în terapia copiilor sau a adulților, ori când era invitată la un post de radio sau cu prilejul prea scurtelor ei apariții televizate.