Prolog

Nu. Nu. Nu. Nu negrul. Nu întunericul ăsta sufocant. Nu punga de plastic. Panica pune stăpânire pe ea, golindu-i plămânii de aer. Nu pot respira. Nu pot respira. Simte gustul metalic al fricii în gât. Trebuie s-o fac. E singura cale. Stai liniștită. Fii calmă. Respiră încet. Respiră ușor. Așa cum a zis el. O să se termine curând. O să se termine și atunci o să fiu liberă. Liberă. Liberă. Du-te. Acum. Fugi. Fugi. Fugi. Du-te. Fuge în forță și repede, dar nu se uită îndărăt. Frica o împinge înainte și, în goana ei, evită în ultima clipă câțiva cumpărători întârziați. Are noroc: ușile automate sunt deschise. Trece în fugă pe sub decorațiunile stridente de sărbători, prin intrarea în parcare. Fuge, fuge în continuare. Printre mașinile parcate, spre pădure. Fuge ca de frica morții, pe o cărare îngustă de pământ, printre rugi, printre crengi care o izbesc în față. Fuge până ce își simte plămânii în flăcări.

Du-te. Du-te. Fugi. Nu te opri. Frig. Frig. Prea frig. Oboseala îi încețoșează creierul. Oboseala și frigul. Vântul urlă printre copaci, îi pătrunde prin haine, până la oase. Se ghemuiește lângă un tufiș și adună frunze uscate, încercând să-și încropească un culcuș cu mâinile goale. Să doarmă. Are nevoie de somn. Se întinde pe pământul rece și tare, prea vlăguită să se mai teamă, prea vlăguită să mai plângă. Celelalte. Oare au scăpat? Închide ochii. Oare au scăpat? Dă, Doamne, să fie libere. Dă, Doamne, să fie la căldură…

Cum s-a ajuns aici? Se trezește. Zace printre tomberoane, învelită în ziare și cartoane. Tremură. Îi e foarte frig. Dar trebuie să meargă mai departe. Are o adresă. Îi mulțumește Dumnezeului bunicii ei pentru adresa asta. Despăturește hârtia cu degete tremurânde. Acolo trebuie să ajungă. Acum. Acum. Acum. Întâi un picior, apoi celălalt. Să meargă. E tot ce poate face. Să meargă. Să meargă. Să meargă. Doarme pe un prag. Se trezește și merge mai departe. Merge. Bea apă de la o chiuvetă, la McDonald’s. Mâncarea miroase amețitor. Îi e frig. Foamea îi sfârtecă stomacul.

Dar merge și tot merge, urmând harta. O hartă furată. Furată dintr-un magazin. Un magazin cu luminițe care clipeau și muzică de Crăciun. Ține peticul de hârtie cu ultima fărâmă de putere care i-a mai rămas. E tocită și zdrențuită de la prea multele zile cât a stat ascunsă în încălțări. Obosită. Atât de obosită! Murdară. Foarte murdară și înfrigurată și speriată. Locul ăsta e singura ei speranță. Ridică o mână tremurătoare și apasă pe sonerie. Magda o așteaptă. I-a scris mama ei și i-a spus. O întâmpină cu brațele deschise. Apoi se trage iute îndărăt. Isuse, copilă. Ce-ai pățit? Te așteptam săptămâna trecută!