Descriere

Planeta Pământ, în urmă cu 114 milioane de ani, într-o dimineaţă oarecare, imediat după răsărit: prima floare se deschidea către soare. Anterior acestui eveniment spectaculos care vestea o transformare în evoluţia vieţii plantelor, planeta era deja de milioane de ani acoperită de vegetaţie. Probabil că prima floare n-a supravieţuit prea mult, iar apariţia florilor a rămas un fenomen răzleţ din cauza condiţiilor de bună seamă nefavorabile încă răspândirii sale. Până într-o zi când a fost atins un prag critic, după care pe toată întinderea planetei trebuie să fi urmat o explozie de culoare şi parfum — pe care o eventuală conştiinţă-martor ar fi perceput-o, desigur, dacă ar fi fost prezentă. Mult mai târziu, aceste fiinţe delicate şi parfumate pe care noi le numim flori aveau să joace un rol esenţial în evoluţia conştiinţei altor specii. Oamenii au fost din ce în ce mai atraşi şi fascinaţi de ele. Pe măsură ce conştiinţa oamenilor s-a dezvoltat, florile au fost probabil primul lucru lipsit de un scop utilitar, adică de orice legătură cu supravieţuirea, pe care l-au preţuit. Au fost sursă de inspiraţie pentru nenumăraţi artişti, poeţi şi mistici. Isus ne spune să contemplăm florile si să învăţăm de la ele cum să trăim. Despre Buddha se spune că ar fi susţinut odată o „predică tăcută”, în timpul căreia a ţinut în mână o floare şi nu a făcut altceva decât s-o privească. După un timp, unul dintre cei de faţă, un călugăr pe nume Mahakasyapa, a zâmbit. Se spune că acesta ar fi fost singurul care înţelesese predica. Legenda spune că acel zâmbet (echivalent cu trezirea spirituală) a fost transmis de la un maestru la altul timp de douăzeci şi opt de generaţii succesiv, dând naştere, mult mai târziu, zenului. Privind frumuseţea unei flori, oamenii pot avea momente — oricât de efemere — de conştientizare a frumosului ca parte esenţială a fiinţei lor celei mai lăuntrice, a adevăratei lor naturi. Prima revelaţie a frumuseţii a constituit unul dintre cele mai semnificative evenimente din evoluţia conştiinţei umane. Sentimentul bucuriei şi cel al iubirii sunt intrinsec legate de această revelaţie. Fără ca noi să ne dăm foarte bine seama de acest lucru, florile au devenit pentru noi expresia materială a ceea ce este în noi înşine mai elevat, mai sacru şi, în ultimă instanţă, lipsit de formă. Efemere, eterice şi mai delicate decât plantele din care au apărut, florile au devenit un fel de mesageri ai unui alt tărâm, un fel de punte între lumea formelor fizice şi cea fără de formă. Nu numai că aveau un parfum delicat care plăcea oamenilor, ci aduceau totodată şi mireasma tărâmului spiritual. Folosind cuvântul „iluminare” într-un sens mult mai larg decât este acceptat în mod convenţional, am putea privi florile drept întruchiparea iluminării plantelor.

Descarca PDF