Descriere
Pollyanna de Eleanor H. Porter este un roman fără vârstă, deşi a apărut prima dată prin 1913 şi ca orice roman care a cunoscut o astfel de glorie şi longevitate editorială, numele personajului principal a devenit renumele romanului şi implicit al autoarei Eleanor H. Porter.Pentru mulţi această carte este sinonimă cu trăirile şi experienţele copilăriei, dar există şi categoria celor care au descoperit-o mai târziu, în adolescenţă şi care peste ani şi-au dorit să o recitească, iar atunci când au regăsit-o la maturitate pe rafturile librăriilor, sau în epoca e-commerce pe diverse site-uri de specialitate, au cumpărat-o poate cu gândul la copiii lor. Deşi Pollyanna este o carte pentru copii, ea are şi un tâlc pentru oameni mari. Traducerea în română a titlului original Pollyanna cu subtitlul Taina mulţumirii este foarte inspirată pentru că sintetizează foarte bine mesajul cărţii.Eleanor H. Porter creează un personaj un pic prea idealist ar spune unii, mai ales dacă îl percepi din perspectivă creştină, un personaj inspiraţional, cum am spune noi cititorii secolului 21.Pollyanna este o fetiţă de aproape 10 ani rămasă orfană care este nevoită să fie crescută de mătuşa ei bogată şi puţin ursuză în ciuda faptului că nu e chiar o femeie urâtă şi rea. Experienţele pe care le va trăi Pollyanna la conacul mătuşii sale sunt întâmplările unei fetiţe care pentru a se adapta cu cât mai mult curaj vieţii, a inventat un joc, jocul mulţumirii despre care nu vă dau prea multe detalii pentru că e minunat să-l descoperiţi împreună cu celelalte personaje ale cărţii şi cine ştie poate îl veţi aplica apoi în viaţa voastră cotidiană. Acest joc al mulţumirii este cu atât mai plăcut de înţeles cu cât el vine din partea unei fetiţe care a trebuit să facă faţă morţii ambilor părinţi şi să se adapteze unui mediu complet nou.Personajul negativ (deşi nu e prea corect şi nici prea drept să îl numim aşa) este mătuşa ei, Miss Polly, care de fapt va fi personajul care îi va da replica dacă e să folosim un termen din teatru şi care va suferi împreună cu celelalte personaje create de Eleanor H. Porter, transformarea ca efect al jocului mulţumirii inventat de încântătoarea Pollyanna.Jocul mulţumirii propus de Pollyanna este un leac pentru orgoliu, mândrie şi indiferenţă.Scriitoarea americană îmbină cu foarte multă inspiraţie o poveste cu premiză tristă, dureroasă şi un final surprinzător, tulburător dar plin de optimism.
Descarca PDF
TOP 10 Cărți