Această carte tratează unele particularităţi împărtăşite de toate mişcările de masă, fie ele mişcări religioase, revoluţii sociale sau mişcări naţionaliste. Nu susţine că toate mişcările sunt identice, ci că au în comun anumite caracteristici esenţiale, care le fac să aparţină aceleiaşi familii. Toate mişcările de masă determină la aderenţii lor o disponibilitate de a-şi da viaţa şi o predispoziţie pentru acţiunea în comun; toate, indiferent de doctrina pe care o propovăduiesc şi de programul pe care îl promovează, cultivă fanatismul, entuziasmul, speranţa înflăcărată, ura şi intoleranţa. Toate sunt capabile să declanşeze un val puternic de energie în anumite domenii ale vieţii şi toate presupun supunere oarbă şi loialitate sinceră. Toate mişcările de masă, oricât de diferite ar fi în privinţa doctrinei şi a aspiraţiilor lor, îşi recrutează aderenţii iniţiali dintre aceleaşi tipuri umane; toate fac apel la aceleaşi tipuri de gândire. Deşi există diferenţe evidente între creştinul fanatic, mahomedanul fanatic, naţionalistul fanatic, comunistul fanatic şi nazistul fanatic, rămâne o certitudine faptul că fanatismul care îi animă poate fi văzut şi tratat ca unic. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa forţei care îi îndeamnă la expansiune şi dominaţie mondială. Există o anumită uniformitate în toate tipurile de dăruire, de credinţă, de urmărire a puterii, a unităţii şi a sacrificiului de sine. Există diferenţe majore în conţinuturile doctrinelor şi cauzelor sfinte, dar şi o anumită uniformitate a factorilor care le fac eficiente. Cel care, precum Pascal, identifică raţiuni precise pentru eficienţa doctrinei creştine a găsit şi raţiunile pentru eficienţa doctrinei comuniste, a celei naziste şi a celei naţionaliste. Oricât de diferite sunt cauzele sfinte pentru care oamenii îşi dau viaţa, ei mor probabil, în esenţă, pentru acelaşi lucru.

Această carte este dedicată în principal fazei active, de trezire la viaţă a mişcărilor de masă. Această fază este dominată de adeptul fanatic – omul stăpânit de o credinţă fanatică, dispus să-şi sacrifice viaţa pentru o cauză sfântă –, iar eu încerc să îi descopăr geneza şi să îi schiţez natura. Folosesc ca sprijin în acest demers o ipoteză de lucru. Pornind de la premisa că frustraţii1 sunt predominanţi printre aderenţii iniţiali ai tuturor mişcărilor de masă şi că ei se alătură din proprie iniţiativă, presupun că: 1) frustrarea în sine, fără nici un fel de acţiune de prozelitism venită din exterior, poate genera cele mai multe dintre caracteristicile fanaticului; 2) o tehnică eficientă de convertire constă în esenţă în inculcarea şi fixarea înclinaţiilor şi reacţiilor spontane ale unei minţi frustrate. Pentru a testa validitatea acestor presupuneri, a trebuit să cercetez insuficienţele de care suferă frustraţii, felul cum reacţionează aceştia în privinţa lor, gradul în care aceste reacţii coincid cu răspunsurile fanaticului şi, în cele din urmă, maniera în care aceste reacţii pot facilita ascensiunea şi răspândirea unei mişcări de masă. De asemenea, a fost necesar să examinez practicile mişcărilor contemporane, în cadrul cărora au fost perfecţionate şi aplicate tehnici eficiente de convertire, pentru a descoperi dacă acestea validează opinia că o mişcare de masă prozelitistă cultivă în mod deliberat la susţinătorii ei o stare de spirit plină de frustrare şi că, automat, îşi promovează propriul interes atunci când sprijină propensiunile celor frustraţi. În zilele noastre, pentru cei mai mulţi dintre noi este necesar să înţeleagă motivaţiile şi reacţiile fanaticului. Pentru că, deşi este fără de zei, epoca noastră nu este nereligioasă. Fanaticul este în acţiune peste tot şi, atât prin prozelitism, cât şi prin antagonismele pe care le declanşează, el construieşte lumea după chipul său. Indiferent dacă ne vom alinia pentru sau împotriva lui, e bine să ştim tot ce se poate în privinţa naturii şi a potenţialităţilor sale.