1. În data de 01.06.2002 am fost rugat de către familia domnului Yuval Fried să merg și să ridic lucrurile personale ale acestuia din secția de poliție aflată pe strada Dizengoff, din Tel Aviv. Printre obiectele pe care mi le-a înmânat doamna Ester Louell, responsabilă cu gestionarea lucrurilor din depozit, se afla și o pungă din plastic, înăuntrul căreia era un teanc mare de coli de hârtie. Domnul Fried nu-mi adusese la cunoștință, așa cum nu adusese nici la cunoștința celorlalți prieteni ai săi, faptul că se apucase de scris, prin urmare, primul lucru la care m-am gândit când am atins teancul de foi a fost acela că era vorba despre vreuna dintre traducerile pe care le făcea pentru studenții de la Litere sau pentru diverse departamente ale Universității. Doar că pe această pungă de plastic nu era trecut nici un nume și nici un număr de telefon și, mai mult decât atât, pe prima pagină nu apărea nici titlul original, în limba engleză. Precizez toate acestea pentru a lămuri de ce am considerat de cuviință ca, preț de câteva ore, să răsfoiesc teancul de hârtii. Nu vreo aplecare spre voaierism m-a împins să fac acest lucru, ci dorința sinceră de a-mi da seama cui îi erau adresate paginile care-mi fuseseră încredințate și ce trebuia să fac cu ele mai departe. 

2. Din cele câteva pagini pe care am reușit să le citesc repede, mi-am dat seama că nu aveam de-a face cu o traducere, ci cu un text personal, referitor la viața domnului Fried. La o lectură ceva mai profundă, am înțeles că acela era manuscrisul unei cărți intitulate Simetria dorinţelor, carte la care muncise din greu domnul Fried de-a lungul ultimului său an de viață și al cărei personaj era el însuși, alături de încă trei dintre prietenii săi. O conversație telefonică ulterioară cu tatăl domnului Fried mi-a elucidat faptul că existase chiar și un demers al fiului acestuia de a tipări cartea cu pricina, concretizat printr-un contract semnat între el și editura Haefroni, din Haifa, aflată în proprietatea familiei. După părerea tatălui, singurul lucru care stătuse în calea publicării manuscrisului fusese tocmai absența unei revizuiri a textului, ceea ce, din câte știa el, Yuval ar fi avut de gând să-mi propună tocmai mie. 

3. Trebuie să recunosc deschis că nu sunt deloc convins în legătură cu certitudinea tatălui în privința faptului că domnul Fried ar fi avut vreo intenție de a-mi cere să-i redactez cartea. Pe măsură ce lectura înainta, uimirea mea creștea tot mai mult: de ce ar fi vrut domnul Fried să-i ceară tocmai unuia dintre personajele cărții să-i redacteze manuscrisul? Și nu oricăruia dintre personaje, ci tocmai aceluia prezentat în lumina cea mai proastă? Cu toate acestea, de vreme ce domnul Fried nu mai putea fi contactat, desigur, pentru a lămuri lucrurile într-un fel sau altul, și luând în considerare, în calitate de prieten, fundamentala importanță a definitivării acestei cărți, mi-am asumat, fără bucurie, misiunea de a duce la îndeplinire această sarcină.