Ce încerc să-ţi spun este că, deoarece am fost luaţi prin surprindere, a mai existat un lucru despre care eu şi Ayelet nu am îndrăznit să vorbim, un lucru care ştiam, într-un fel sau altul – în fine, eu ştiam –, că s-ar putea întâmpla. Semnele au fost acolo tot timpul, însă am preferat să le ignor. Ce poate fi mai confortabil decât nişte vecini care au grijă de copilul tău? Gândeşte-te la asta. Cu cinci minute înainte de a ieşi din casă, o iei, pur şi simplu, aşa cum este, fără rucsacuri sau valize, baţi la uşa apartamentului din faţă şi gata. Ea este fericită să meargă la ei. 

Ei sunt fericiţi s-o primească. Iar tu eşti fericit să îţi vezi de treburile tale. Şi unde mai pui că ieşi mult mai ieftin decât cu o bonă obişnuită. Nu-i fruy y moş să vorbeşti despre astfel de lucruri, dar nu am puterea să cenzurez nimic, aşa că îţi voi povesti fără ocolişuri totul, iar tu promite-mi că nu vei folosi nimic din toate astea în vreuna dintre cărţile tale. 

De acord? y Un astfel de cuplu de pensionari habar nu are de preţul cerut de o bonă pe piaţa liberă. Nu sunt genul care să verifice pe site-urile cu informaţii legate de bone. Ce spui de faptul că poţi să stabileşti tu preţul care-ţi convine? Aşa că l-am stabilit. Douăzeci de şekeli pe oră. În urmă cu nouă ani, acesta era încă un preţ rezonabil. Un preţ mic, dar rezonabil. Între timp, preţurile pentru astfel de servicii au crescut la patruzeci de şekeli, dar noi am rămas tot la douăzeci. Ayelet mi-a spus de mai multe ori: 

— Ar trebui să ridicăm puţin preţul, ştii? 99 Iar eu i-am răspuns: 

— Da, sigur că da, le vom da mai mult. Dar am rămas tot la douăzeci. Şi ei n-au zis nimic. Nişte oameni foarte politicoşi, ştii XIII, yekkimx> el se învârte toată ziua prin casă îmbrăcat în costum şi cravată, iar ea e profesoară de pian la conservator şi foloseşte expresii precum „Va, rog, aveţi amabilitatea…” Chiar dacă, la un moment dat, ar fi vrut să zică ceva, demnitatea lor dtyekkim i-a împiedicat. Iar noi ne-am spus – bun, poate că nu cu voce tare, dar am gândit-o: Ce altceva le-a mai rămas de făcut în viaţa asta plictisitoare pe care-o duc? Să zică mersi. Ei ar trebui să ne plătească pentru faptul că le dăm dreptul să stea cu Ofri.